Manifest pentru invatamantul superior romanesc

Va invit sa cititi si sa luati aminte la „N-ai cu cine, niste studenti!”, un articol al unui cadru didactic, preparator mai exact, de la Departamentul de Jurnalistica al Facultatii de Litere din cadrul Universitatii „Al. I. Cuza”. Numele lui este Andrei Stipiuc, il cunosc de vreo 15 ani, iar serile de sambata ne prind uneori la o cana de ceai si de vorba. Va spun asta pentru a intelege de ce pot garanta sinceritatea mesajului sau, animat strict de disperarea unui om care vrea sa-si faca meseria asa cum trebuie si pur si simplu nu poate.

Atentie: nu vorbim de Scoala Superioara de Moase si nici de Liceul Industrial nr. x (exemplele sunt fictive, daca nu – scuze!). Nu, vorbim de „fabrica de jurnalisti” ai Iasului, de locul unde se formeaza oameni care, mai tarziu, vor profesa in formatori de opinie, direct sau indirect.

Intr-o Romanie in care Dan Diaconescu a devenit un model pentru un Antenele lui Voiculescu;
Intr-o Romanie in care Libertatea este lider absolut pe piata cotidienelor;
Intr-o lume in care CanCan este lider absolut in mediul online

Intr-o astfel de lume, sa nu indrazneasca cineva sa conteste veridicitatea intrebarii lui Andrei „Şi atunci cum să tabloidizez învăţămîntul?”

E un act de mare curaj sa iesi in fata cu un astfel de manifest.

Am terminat aceeasi facultate, in prima promotie si cunosc majoritatea profesorilor care predau acolo. Sunt sigur ca exista multi dintre ei care simt acelasi lucru din spatele catedrei, dar din comoditate sau „din alte motive” (reflexul respectului fata de profesorii mei ma opreste sa dau o forme mai concrete sintagmei) aleg sa taca, aleg sa se adapteze sistemului in loc sa-l adapteze, aleg sa devina simpli „lefieri”, auto-multumindu-se in confortul psihic pe care in percep de la inaltimea turnului de fildes in care prea usor s-au resemnat sa se inchida.

Bravo Andrei, ai in mine un suporter pana in panzele albe.

M-ar bucura enorm ca macar o parte, o minoritate a studentilor tai sa inteleaga ca manifestul tau nu e impotriva lor, ci tocmai impotriva unui sistem care lucreaza impotriva lor. M-ar bucura sa inteleaga ca programa imbecila si indiferenta profesorilor de liceu le-au mutilat atat intelectul, cat mai ales apetitul pentru cunoastere. M-ar bucura sa se vada asa cum sunt – e primul pas catre automodelare.

E greu insa de gasit o astfel de oglinda, imposibil cred de gasit de unul singur. De aceea studentii de azi au nevoie exact de profesori ca Andrei, de oameni care vor sa faca mai mult decat sa-si predea cursul  – de oameni care vor SA si SA-I invete!

Ora Pamantului

Hai ca nu e greu: sambata, la 8:30 pm, inchideti si voi luminile 1 minut.

O solutie personala la „problema rromilor” (2)

Cristina Marica says:

martie 24, 2009 la 9:16 am

“Solutia” pe care ne-o propuneti dumnevoastra, pentru rezolvarea problemelor specifice etniei rrome, mi-a starnit trairi contradictorii. Initial m-a apucat rasul, dar dupa cateva momente m-am intristat profund. Pareti a fi un om inteligent, caci ati identificat corect problemele si mi-ati creat impresia ca ca intelegeti cu adevarat fenomenul, dar “solutia personala” pe care ne-o propuneti este foarte departe de ceea ce inseamna umanitate si respect pentru drepturile copiilor. Institutionalizarea copiilor nu mai e demult o solutie. Putem sa construim cele mai moderne si luxoase case de copii si sa le servim la masa numai caviar, dar acesti copii vor fi privati de cel mai important lucru din viata oricarui copil, dragostea parintilor, a fratilor a bunicilor. Acestor copii le vom rapi familia. Va credeti cumva Dumnezeu? ..caci numai el are dreptul sa ia de langa noi pe cei dragi. Credeti-ma…exista solutii mult mai inteligente si cu adevarat viabile. Problema este incapacitatea noastra de a le pune in practica. Profesionalismul celor implicati, vointa de a actiona sunt ingredinte care ne cam lipsesc. Cu alte cuvinte…nu de solutii ducem lipsa, ci de capacitatea si dorinta de a le pune in practica.

Comentariul a fost postat la articolul „O solutie personala la problema rromilor” si merita cred un raspuns mai amplu.

Daca este ceva care ma enerveaza la culme atunci acel lucru e inactivitatea, letargia, arta de a contempla o problema lamentandu-te pasiv, fara reactie.

Problema rromilor la noi ilustreaza perfect acest tip de atitudine si nu ma refer doar la pasivitatea autoritatilor. E si aici o discutie interesanta despre perceptia romanilor asupra conceptului de „autoritate” – am mostenit de pe vremea comunismului conceptul de „casta conducatoare”, atotputernica si intangibila. Nu, democratia pune la dispozitia omului de rand o sumedie de parghii de presiune si actiune in relatia cu autoritatile. E drept, pentru a actiona parghii mai puternice, e nevoie de un dram de organizare din partea oamenilor obisnuiti. Din pacate, la noi ONG-urile sunt in continuare o chestiune exotica, privita de oameni mai degraba cu suspiciune.

Dar sa revenim la problema, mai precis la „solutia personala”.

Eu unul m-am saturat sa citesc zilnic despre romani, rromi sau nu, care tin capul de ziar in tarile Vestului. Dincolo de exagerarile presei, exista un adevar, confirmat de statisticile diferitelor politii: cetatenii romani imigranti se situeaza peste media infractionalitatii din statele respective, remarcandu-se atat prin infractiuni marunte, cat si prin acte criminale grave, socante prin cruzimea cu care sunt comise. La fel de adevarat este ca majoritatea acestor persoane sunt de etnie rroma.

Cum spuneam, urasc pasivitatea. De aceea eu, Alin, de aici de pe blogul meu cvasi-anonim, incerc sa misc ceva. In cazul de fata, sa ridic o minge la fileu.

Va spun cu mana pe inima distinsa doamna Cristina Marica: daca ar depinde in totalitate de mine si chiar daca bunul Dumnezeu mi-ar garanta un succes absolut – tot nu cred ca as avea curajul de a pune in aplicare o astfel de masura.

„Solutia personala” e intr-adevar inumana, dar e LOGICA in contextul realitatii de la noi. Stim cu totii ca raul de la radacina se starpeste, iar in cazul nostru „radacina” sunt copiii rromilor. Nu a tuturor rromilor, ci a celor neintegrati social.

Vreme de vreo 3 ani am avut o relatie mai speciala cu un copil de rrom care cersea regulat in vecinatatea cladirii unde lucram atunci (il mai vad si acum, dar mult mai rar). Ii dadeam bani de fiecare data, iar el promitea sa-mi pazeasca masina. Avea vreo 9-10 ani si ma mintea cu o dezinvoltura care, paradoxal, mi l-a facut extrem de simpatic. Dar cateodata il simteam ca nu minte. De la el stiu de suma minima pe care trebuia sa o stranga, impreuna cu sora lui mai mica, din cersit pentru a se putea intoarce seara acasa. Pricepeti ce zic? Vorbesc de doi copii in jur de 10 ani care nu erau lasati sa intre seara in baraca unde locuiau daca nu puneau pe masa o anumita suma. Si se poate mult mai rau, va aduc aminte de copiii vanduti la kil sau de copiii mutilati (amputare de membre, orbire partiala, rani deschise etc) pentru a avea mai mult succes la cersit.

Imi vorbiti de umanitate? Ce credeti ca ar prefera un astfel de copil? Sa stea cu o astfel de familie sau sa fie institutionalizat?

Dar in acelasi timp aveti si dreptate – nimeni nu are dreptul de rupe o familie.

Etnia rroma e in mare parte needucata, multi sunt analfabeti. Dar mai cred, sper, ca instinctele sa fie mai puternice decat foamea – la instinctul de parinte ma refer. Sper ca odata initiata o astfel de „solutie personala”, ea sa rezolve in primul rand cazurile extreme (copiii mutilati de exemplu) si in acelasi timp sa serveasca drept „sperietoare” pentru restul familiilor vizate. Mizez tocmai pe instinctul de parinte, pe frica de a nu-ti pierde copilul daca nu-l speli, nu-i dai de mancare si mai ales daca nu-l trimiti la scoala.

Bottom line, imi insusesc critica dvs., aveti dreptate. Dar apasat va cer: cand demolati o idee, puneti ceva in loc. Altfel, vom continua sa valsam cu gratie, plini de umanism, in jurul unei probleme extrem de serioasa.

Pauza de poza

Adina

Apropos de „rusinea de a fi roman”

Mi-a smuls un zambet o stire de pe Realitatea.net: „Un cerşetor din Roma a scris pe o pancartă că e bulgar, pentru că românii nu primesc bani”.

Il si vad pe domnul Tatulici -si pe altii care s-au grabit sa umple golul lasat de pensionarea fortata a Tribunului- exclamand: „Iata! Pana si cersetorilor le e rusine ca sunt romani!”.

Asa o fi? De rusine si-a facut „rebranding” omul nostru sau pentru ca nu-i mai mergea „bussines-ul”? Eu sunt convins ca fost vorba de a doua varianta. Si la fel de sigur sunt ca omul nostru nu a stat prea mult pe ganduri, si canci suspine iau sfasiat pieptul.

Hai sa ne uitam putin in noi si sa ne raspundem la o intrebare simpla: faptul ca suntem „cetateni romani”, sintagma asta, misca ceva in noi. Faceti un test cu apropiatii vostri: la ce se gandesc prima data cand aud „cetatean roman”.

Nu va amagiti singuri raspunzand cu intrebarea „Dar de ce as fi mandru, cand tara asta nu face nimic pentru mine?”. John F. Kennedy a ramas in istoria pentru indemnul „Don’t ask what your country can do for you. But ask what you can do for your country”.

Dar nu despre asta e vorba, nu sunt un nationalist, sunt perfect confortabil cu nationalitatea mea si a altora.

Cred insa ca orice om apartine mai intai unei specii (umane), apoi unei culturi (in sens antropologic) si apoi unei natii. Mai e cale lunga pana ce globalizarea va nivela totul in cale – slavit fie marele sat global! Pana atunci, cred ca majoritatea romanilor poarta cu ei un handicap, aproape o rusine prin distantarea, neasumarea natiei de care apartin.

Doar putin deschideti ochii si garantez ca veti gasi, in fiecare zi, intre zeci de motive de a va detesta conationalii, si cateva motive de a-i iubi.

Nu-s vorbe mari si cred ca o sa va simtiti, psihic, un pic mai confortabil. Va spun din proprie experienta.

Pauza de altceva

S-a mai terminat o zi lunga si cam acra, ploua scarbit afara si mi-a venit pofta de desert. Yep, avem o noua pauza de altceva!

Cautand Janis Joplin pe YouTube (da, e serioasa treaba, inca nu mi-a trecut), am dat de un tribut adus artistei cu pricina de doua dive (cred ca dive, ca nu le cunosc) contemporane. Prima se numeste Joss Stone si are anvergura vocala a unui tantar concertand intr-o catedrala. Canta „Cry Baby” aproape la fel de bine cum ar interpreta o partitura de… Napalm Death. In afara ca-i lipsesc sosonii, altceva zau ca n-are in comun cu Janis Joplin.

Salveaza ziua Melissa Etheridge, cu „Piece of My Heart” cantata, zic eu profanul, sublim si mai ales foarte aproape de original. In plus, are doamna Melissa o voce de acopera complet tantarul mai sus mentionat, intr-un mod mai mult decat fericit. Merita investigat pe torente.

Va las cu tributul, urmat de cele doua piese originale.

Ascultati, comparati si poate va bucurati.

Elena Basescu = Sorin Oprescu?

VIDEO: REALITATEA.NET – Elena Băsescu a demisionat din PD-L şi va candida ca independent la europarlamentare

Ei bine, ceea ce era previzibil, mai ales dupa atacul dur al Alinei Mungiu, s-a intamplat: Elena Basescu si-a retras candidatura. Mai mult, a demisionat, pana la alegeri, din PDL. Un gest sinonim cu autosuspendarea inventata de Nastase.

Interesant e imprevizibilul, care are in cazul de fata doua puncte de reper.

1. Punctul 1 e mai putin important, dar mai usor de expediat: bun discursul, excelent as spune. O singura balba, privirea sus, zambet pe buze, accentele puse cum trebuie in fraza, nici prea lung, dar nici prea scurt – eu unul il consider un speech excelent. Observati pauzele, cu rol de accentuare, care definesc discursul lui Traian Basescu. Mi-a placut de asemenea privirea vioaie, jocul ochilor – semn universal de inteligenta. Nu glumesc!

2. Elena Basescu va candida ca independent. Asta daca va reusi sa stranga 100.000 de semnaturi pana in prima saptamana a lunii viitoare. In acest sens, a lansat un apel colegilor din organizatiile de tineret ale PDL din tara. Aici e partea interesanta. PDL, ca orice alt partid care vrea sa propuna o lista pentru europarlamentare, oricum strange in acest moment semnaturi. Se stie ca in orice partid cei care strang semnaturi sunt aceeasi cu cei care lipesc afisele sau distribuie materialele electorale in campanie: „tinerii entuziasti” din organizatia de tineret. Cu alte cuvinte, tinerii vor strange semnaturi pe 2 tabele, in loc de unul. Asta bineinteles daca vor dori si daca le va permite conducerea filialei. Eu nu cred sa fie probleme aici, servilismul fata de Traian Basescu este un simptom generalizat in PDL, la nivel national, si nu e nimic peiorativ in asta, ci mai degraba firesc.

Ce rezulta de aici? Doua posibilitati: a) E.B. nu va obtine cele 100.000 de semnaturi si nu va candida – cel mai probabil scenariu. b) E.B. va reusi sa stranga semnaturile si va candida independent. In ambele scenarii insa E.B. va castiga la capitolul imagine (exceptie fiind cazul in care va avea ridicol de putini sustinatori activi, atat in randul organizatiilor de tineret ale PDL, cat si in randul oamenilor chemati sa semneze listele). Cu cat mai multe semnaturi va aduna, cu atat mai pregnant va fi statutul sau de martir mediatic.

Dar parca suna cunoscut… Lasati-va pe spatarul scaunului, inspirati adanc si incercati sa va aduceti aminte: unde am mai vazut eu ideea de martir aplicata unui politician? Cine s-a mai victimizat, cerand in aparare sprijinul popular? Sa fie cumva Sorin Oprescu, in campania pentru Capitala?

Daca inlocuiti „partidele ticalosite” cu „campania din mass-media” si „sprijinul bucurestenilor” cu „sprijinul colegilor din organizatiile de tineret”, parca incepe sa semene.

Pe final, va las cu domnul Base, care mi-a dat inca un motiv sa-l tin la inima: „Fiica mea stie ce are de facut. Pentru ca am crescut-o eu”.

VIDEO: REALITATEA.NET – Traian Băsescu: Sunt convins că fiica mea ştie ce are de făcut, pentru că am crescut-o eu

Pauza de altceva

Praful domnului Nichita

Este, cred, arma lui suprema. 

In campanie, era aruncat in ochi in forma celor „12 proiecte care mai au nevoie de timp”

Acum, ne intra in ochi, in case, in masini. Dintr-un Iasi mai prafuit ca oricand.

Multumesc, domnule Nechita, ca m-ati privat de placerea de a-mi conduce masina cu geamul deschis, in zi de primavara.

O solutie personala la „problema rromilor”

Ne mancam ficatii, ne plangem in pumni cum ne strica rromii bunatate de profil etnic romanesc. Cum in loc sa ne vada „Octzidentu'” „ospitalieri si blajini”, ne vede drept bestii criminale. Nu reiau argumentatia referitoare la idee de cetatean, o gasiti doua articole mai jos. Dar nici nu neg faptul ca, procentual vorbind, etnia rroma sta foarte rau la capitolul infractionalitate. Ca in Romania sunt mult mai multi rromi decat ne spune recensamantul – asta e o alta discutie. Procentul de infractionalitate ramane insa mult peste medie la rromi. Ce-i de facut?

Intai si intai, daca vrem cu adevarat sa rezolvam o problema, trebuie sa defenim o metoda de lucru eficienta si cu rezultate verificabile. Medicina spune, cu o logica imperativa: trateaza cauza si nu simptomele! Altfel spus: daca ne doare maseaua atunci tratam caria, si nu ne indopam cu analgezice pana ne trece.

Criminalitatea in randul rromilor are radacini adanci. Rromii au fost, pana nu demult, sclavi. Ne uitam peste Ocean si vedem ca americanii au aceeasi problema, cu o categorie a populatiei care, de asemenea, a trait in sclavie pana nu de mult: rata de criminalitate in randul populatiei de culoare este mult peste medie. E insa un teren mlastinos in care nu vreau sa ma aventurez deocamdata, dar promit sa ma documentez. 

Revenind la oile noastre… negre. Radacinile adanci si viciate presupun un tratament profund, „de adancime”. Cu alte cuvinte, nu cred ca rezolvam nimic daca ne ocupam exclusiv de simptome – chiar daca, printr-o minune, autoritatile i-ar prinde si i-ar aresta pe toti infractorii rromi dintr-o lovitura, peste 5-10 ani le vor lua locul copiii lor. Cauza trebuie identificata si tratata. Si o mentiune: voi face referire in continuare exclusiv la partea extrem de saraca a populatiei rrome, majoritara in cadrul etniei. Exclud rromi integrati in societate, pe cei avuti prin cai mai mult sau mai putin legale, exclud cantaretii, instrumentistii s.a.m.d.

Pentru a intelege profunzimea problemei, va dau un exemplu simplu. In spiritul nativ al competitivitatii, incercam de mici sa fim „cei mai buni” la ceva. Sa dam cele mai multe goluri pe tapsan, sa avem cea mai tare masinuta cu telecomanda, cea mai frumoasa papusa sau cel mai tare catel. La rromi, criteriile sunt cu totul altele: cine a strans cei mai multi bani din cersit intr-o zi, cine a cel mai iscusit in extragerea din buzunar a portofelului etc. Va asigur ca stiu ce zic. Cunosc personal un copil de tigan care nu era primit seara acasa daca nu aducea o suma minima de bani din cersit. Nu va mai spun de copiii mutilati voluntar de parinti pentru a fi cersetori de succes. Nici de casatoriile la 12 ani.

Cauza fundamentala a problemei criminalitatii in randul etniei rrome este, in opinia mea, educatia. Lipsa ei, mai precis. Copiii rromi nu au tare genetice, ci doar ghinionul teribil de a deschide ochii intr-un univers fundamental diferit de al nostru. „Binele” si „raul” lor difera mult de ale noastre, prin urmare nu-i putem judeca, social vorbind, dupa aceleasi criterii dupa care judecam un om normal, integrat in societate. Sunt uimit de cat de putini oameni sunt capabili sa inteleaga un adevar atat de simplu.

Care-i solutia? Simplu. 

Exista legi in Europa si in Romania pentru protectia copilului. Exista legi care spun ca nu ai voie sa-ti trimiti copilul la munca, cu atat mai putin la cersit si furat. Exista legi care spun ca nu ai voie sa-ti tii copii dezbracati in strada, in noroaie, printre caine si gunoaie. Exista legi care dau dreptul copiilor la o minima scolarizare. 

Cu un mare nod in gat spun: pe baza acestor legi, copiii de rromi trebuie scosi din familiile lor si institutionalizati. Evident, trebuie facute investitii mari in orfelinate si mai ales in personal, dar beneficiile vor fi enorme. Acesti copii vor suferi ruptura de parinti, de frati si surori. Dar vor avea sansa de a trai o viata ca oameni in societate. Eu unul as fi de acord sa platesc acest pret.

Ceea ce se intampla acum in Italia sau Spania poate fi intors in favoarea noastra. Putem crea, in conditiile actuale, un curent de opinie favorabil masurilor amintite anterior, astfel incat sa Europa sa nu se opuna unor masuri care sunt, in mod cert, extreme. Totul e sa intelegem ca nu e vorba de a pedepsi o etnie, ci de a salva zeci de mii de copii si, implicit, viitorul acelei etnii.