Punctul lui Arhimede

M-am procopsit cu 2 ore de lucru manual. Mainile lucreaza, mintea se plictiseste. Imi aduc aminte ca am salvate spre auditie pe YouTube cateva conferinte ale maestrului Dan Puric. Play.

Ar trebui sa am rabdarea si talentul de artizan al cuvantului-imagine pe care le-a avut Balzac pentru a descrie gandurile si emotia, ideile si spiritul care razbat din acest om. E realmente o experienta pe care v-o recomand. Iar daca aveti ocazia sa-l vedeti „live” (eu am avut, o data), sa n-o ratati.

In ceea ce ma priveste, dupa vreo trei ore de Dan Puric in casti mi-am gasit raspunsul la o intrebare care ma viziteaza constant de vreo doi ani incoace. Ce e Dumnezeu astazi? Nu DACA este, ci CE este? Este credinta oarba in vechile scripte singura cale intr-o lume care a progresat (sau doar evoluat, pe alocuri) enorm in ultimii 2000 de ani, pe cel putin doua planuri majore – societate si cunoastere stiintifica?

„Dati-mi un punct de sprijin si voi rasturna Pamantul”, spunea Arhimede. Acesta este raspunsul pe care, cu ajutorul maestrului Dan Puric, mi-l dau astazi. Si cred ca e raspunsul cel mai bun, pentru ca explica atat binele generat de credinta crestina (acte de caritate, educatie, contributie culturala si spirituala adusa natiilor crestine), cat si atrocitatile generate de aceeasi credinta: cruciadele, Inchitizitia. E o senzatie aparte sa-ti dai raspunsul la un paradox!

Putini oameni, cred, ajung sa spuna la finalul vietii „Am trait destul, ma duc in pace”. Nu stiu daca viata biologica a lui homo sapiens este lunga sau scurta. Dar la 35+ de ani incep sa disting etapele pe care le-am parcurs si sa intuiesc ce va sa vina. E multa diversitate in viata unui om, etapele sunt interesante si daca obiectiv vorbind viata biologica poate fi „lunga” sau „scurta” (raportat la ce, anyways), perceptia subiectiva este, cred eu, cu siguranta aceea a unei existente insuficiente. Stam prea putin pe-aici pentru cate am vrea sa facem si cate sa vedem. Iar o astfel de perceptie este cu certitudine simptom de depresie, debilitanta chiar pentru unii. La scara mica, e ca sentimentul acela pe care il parcurgi privind un film care iti place enorm, dar despre care stii ca dureaza doar 90 de minute. Te uiti la ceas si chiar daca personajele par mai vii ca niciodata, iar actiunea e in toi – tu stii ca peste X minute, cu un deznodamant sau altul, vine si genericul de final.

Credinta (in crestinism cu siguranta si -intuiesc, fara a avea cunostintele necesare- si in celelalte religii) este punctul lui Arhimede. Raiul si cele 10.000 de fecioare sau Infernul sunt mai mult decat promisiunea rasplatei sau pedepsei post-mortem. Sunt garantia (reala sau confectionata – asta n-o s-o stim vreodata, cred) ca filmul e de fapt un serial. Te poti trezi dimineata calculand cate secunde incap in anii pe care preconizezi ca-i mai ai si jurand in oglinda ca vine ea si ziua aia cand te lasi de fumat si te apuci de sport si legume fierte (pentru un spor de secunde, desigur). Sau te poti trezi senin, convins fiind ca esti actor de serial si, bun fiind si respectand un anume rit, vei avea parte si de happy-end.

Numarul de atei creste vertiginos, mai ales in civilizatiile avansate economic – e un lucru demonstrat statistic, de recensaminte. Iar cresterea numarului de atei este direct proportionala cu cresterea sperantei de viata si cu traiul mai usor, aferente societatilor dezvoltate economic. (paranteza: daca, sa presupunem, consideri ca astazi, in Romania sau aiurea, ai o viata grea, gandeste-te cum ai fi trait cu 500 de ani in urma. Sau 1000.)

Ce sunt insa acesti atei? Sunt ei oameni care au gasit inlauntru puterea de a-si asuma faptul ca ca sunt doar un sistem complex de celule sortit dezagregarii? Si cu toate astea merg senini mai departe, ramanand fideli notiunii de „it’s good to be good”? Poate, dar putini. Mai degraba cred ca sunt oameni care si-au pierdut punctul lui Arhimede, care si-au pierdut speranta (pe care daca o cauti atent o gasesti in adancul mintii) „serialului” sau poate nici au avut-o vreodata. Sunt oamenii „carpe diem” (curentul YOLO din SUA e un mic exemplu in acest sens) si nici n-ai cum sa-i acuzi de egoism.

Care mai este aportul social al unui astfel de om, cum sa-l mai convingi sa fie o furnica insignifianta in istoria comunitatii lui, pe care o putem numi divers, de la trib si pana la neam, natie, umanitate?

Si uite paradoxul: cu cat mai rapid si mai semnificativ in efecte progresul/evolutia tehnologica, cu atat mai adanca degradarea calitatii umane a individului: o bomba cu ceas la care secundele trec din ce in ce mai repede.

Nu pot sa nu ma gandesc la cele cateva randuri care incep cu „Fericiti cei saraci cu duhul…” Nu in cheia ingusta a dogmei, ci din perspectiva religiei ca fundament al interactiunilor sociale, al civilizatiei, de fapt.

Nu, nu va indrum spre numeroasele Biserici ale patriei. Cum la randul meu nici eu nu m-am dus si nici n-am sa ma duc, chiar dupa mica mea epifanie. Dar va invit sa cugetati daca nu cumva va lipseste punctul lui Arhimede. Daca pana mai secolele trecute a fost Biserica, iar astazi nu-l mai gasiti acolo, e posibil sa-l gasiti in alta parte. De cautat insa, trebuie cautat, iar oameni precum Dan Puric sunt excelente calauze.

Punctul lui Arhimede

Fiori reci pe sira spinarii

Cateva comentarii (consecutive, calup, nu le-am selectat cu reavointa) la un post oarecare pe pagina de FB a premierului Ponta.

Imi dau fiori reci…

Decembrie ’89 m-a prins comandant de detasament in clasa a V-a. Asemanarea cuvintelor de mai jos cu propaganda din vremurile respective este socanta.

–––––––––––––––––––––
Bratu Maria In toata tara salile sunt pline pentru ca PSD este un partid politic puternic si numeros,un partid modern, de centru stanga, un partid naţional, cu vocatie europeana, care promoveaza idealurile Revoltiei Romane din 1989, continuatorul traditiei de peste 100 de ani a social – democratiei, care militeaza pentru edificarea in Romania a unui stat de drept, social si democrat.
Like · 11 · 23 minutes ago

Cryss Zenga Alaturi de seniori eu una ,si ca mine multi ani tineri,ne-am gasit valorile ,ne-am identificat si inarmat cu ele ca sa construim viitorul acestei natiuni.
Like · 6 · 13 minutes ago

Oana Alina Si eu fac parte dintr-un partid cu a carui doctrina m-am identificat,PSD ,partidul care respecta valorile si oamenii!
Like · 1 ·

1

2

 

EDIT: Continuarea… (comentarii la acelasi cont de FB al lui V. Ponta)

Am si eu o intrebare, adresata tuturor: cand ati folosit ultima data cuvantul „necontenit„?

Si mai am una: l-au pus pe I. Iliescu sa conceapa mesajele postacilor?

–––––––––––––––––––––––––

Vlad AlexutZu Vlad Ma bucura faptul ca avem forum si ca putem incepe necontenit un proiect atat de important pentru viitorul Romaniei.
See Translation
Like · 26 · 2 hours ago

Bratu Maria Corect,transparenta si consultarea civica alaturi de asistenta expertilor in domeniu vor conduce la o Lege Fundamentala functionala si dreapta.
See Translation
Like · 23 · 2 hours ago

Bratu Maria Astfel nicio tara membra a UE nu ii va putea face reprosuri Romaniei,ca nu are o Constitutie europeana.
See Translation
Like · 20 · 2 hours ago

Cryss Zenga Premierul procedeaza in spirit democratic si european,in vederea efectuarii procesului de revizuire a Constitutie !
See Translation
Like · 20 · 2 hours ago

Dragos Mihai Asa este ,Cryss Zenga ,premierul este jurist de meserie si nu capitan de vas si informator la securitate!
See Translation
Like · 16 · 2 hours ago

Cryss Zenga Intocmai,Dragos,se vede clar ce fel de om este basescu,unul al interesului personal.De data asta,cu o Constitutie avizata european n-o sa-si mai poata face jocurile sale murdare.
See Translation
Like · 11 ·

Fiori reci pe sira spinarii

O revelaţie

Când timpul e scurt şi revelaţiile trebuie exprimate concis.

Prin urmare: care e diferenţa dintre un text bun şi un text prost?

Un text bun e viu. Vorbeşte cu cititorul. Are tonalitate proprie şi intonaţie. E fluid, e natural în curgere precum gândul. Dar inchegat, coerent în acelaşi timp. Te seduce uneori prin formă până într-acolo încât nu mai decelezi ideile, fondul. Caz în care rămâi prostit, clipeşti des şi-ţi contempli mulţumirea pe care o simţi, dar n-o înţelegi. Emisfera dreaptă câştigă câteodată lupta chiar pe terenul celei stângi.

Iar dacă în frumoasa formă găseşti şi un conţinut pe măsură, atunci aştepţi să se potolească freamătul pielii, aprinzi o ţigară şi mai prizezi o dată, mai adânc, înlănţuirea de litere şi semne de punctuaţie care te-a ţintuit, mai mult decât ţi-ai propus, în pauza de Alt+Tab.

Uite de-asta îmi place mie Andrei Pleşu.

Now back to work.

O revelaţie

Prea târziu

Se întamplă, arareori dar se întamplă, ca în iureşul vieţii de locuitor al secolului XXI să te împiedici şi să cazi pe gânduri. Să priveşti în tine, să-ţi interoghezi memoria cu insistenţa unui zelot al lui Torquemada şi să-ţi smulgi un adevăr care te pironeşte în groapa gândurilor în care tocmai ai căzut.

Cuminte, între îngeri, arhangheli şi sfinţi părinţi, l-am găsit pe omul căruia n-am a-i reproşa nimic.

Prea târziu pentru vorbe, inutilă privirea plină de recunoştinţă. Tardiv doar, o mână la un chipiu imaginar şi un salut: „Să trăieşti, general al oştilor copilăriei mele!”.

Prea târziu

Diminetile mele

N-am intalnit parinte la primul copil care sa nu spuna ca un copil iti schimba viata din temelii. E adevarat, confirm. Cum ti-o schimba? In multe si felurite moduri, de la renuntarea la a mai fuma pe oriunde, pana la grija pentru fiece colt de mobila. E o lista lunga, vrednica daca nu de-o carte. macar de-un eseu respectabil.

In seara asta, fara vreun motiv anume, am ajuns sa ma gandesc care anume din aceste schimbari au avut cel mai mare impact asupra mea. Ce anume s-a schimbat cel mai mult de 5 luni incoace de cand Ilinca a intrat in vietile noastre? In cazul meu raspunsul e „diminetile”.

Dorm adanc, ma trezesc greu si cu fata la cearsaf, pana la prima tigara cel putin. Ei bine, adio dimineti mohorate. Ilinca zambeste dimineata invariabil la primul contact vizual cu tata sau cu mama, cu gura hat pan’ la urechi. E cel mai fain mod posibil de a incepe o dimineata. Pentru convingere, am atasat o mostra. 🙂

Diminetile mele

2 vorbe despre dr. Vlad Alexandru, Spitalul „Sf. Maria” Iasi

Doar 2, ca mai multe nu merita.

Ilinca e o fetita de 4 luni sanatoasa tun, dar cu parinti usor mai precauti decat media pe economie. Tradus in fapte reale, ne-am dus destul de des copilul la medic in cele 4 luni de viata, din dorinta egoista a confortului psihic pe care ti-l da certitudinea ca nimic nu ameninta sanatatea puiului tau.

Si asa am ajuns sa facem o ecografie transfrontanelara. Adica la cap, pentru cei neavizati.

Si tot asa am ajuns sa facem cunostinta cu dr. Vlad Alexandru, medic imagistic la spitalul Sf. Maria din Iasi. Teribil ghinion…

Examenul ecografic a durat sub 90 de secunde, cu tot cu asezat Ilinca, dat cu maglavais pe cap, investigatia propriu-zisa si scrisul foii de examen clinic.

„Dilatatie ventriculara, de 10 mm. Dar nu va faceti griji, nu va ganditi la vreo hidrocefalie…”, vine sec verdictul d-lui. Vlad, verdict care a asezat-o instanteneu pe scaun pe nevasta-mea.

Nauciti, plecam si repede, repede – sa vedem ce zice Mr. Google despre dilatatia ventriculara. Nu vreti sa stiti. Daca vreti, luati de cautati.

Panica in tunel, ce ne facem, ce ne facem? Mai bine de o saptamana de stres, de plans, de citit iar pe net, de plans din nou, nervi, nervi, nervi…

Printr-o buna amica, se iveste ocazia ca Ilinca sa fie vazuta un un medic pediatru care lucrase la Sf. Maria. Stabilim intalnirea, urmeaza un dialog halucinant:

„Dilatatie ventriculara? Ia sa vedem hirtia.”

Dam hirtia.

„Aha. Doctorul Vlad…”

„Da, asa il cheama, zic eu”, usor nemultumit – numele doctorului era ultimul lucru care ma interesa in momentul respectiv.

„Dar spuneti-ne va rog cum interpretati dvs. diagnosticul. Noi am gasit pe net o gramada de grozavii…”, preia nevasta-mea stafeta.

Dupa un moment de ezitare si o lucire in ochi care semana a furie, pediatrul respectiv zice:

„Uitati care e treaba. In spital dr. Vlad Alexandru e cunoscut pentru diagnosticul asta. Numai mie mi-au venit nu stiu cati copii cu dilatatie transfrontalera, de nu mai pricepeam de unde asa „epidemie”. La un moment dat am avut curiozitatea de a cere unor parinti sa repete ecografia, in alta parte – poate era aparatul de vina. Pe noua ecografie nu se vedea nimic. Intrigat, am zis sa pas un pas mai departe: urmatorii parinti diagnosticati de dr. Vlad Alexandru cu dilatatie ventriculara au repetat ecografia in aceeasi zi, pe acelasi aparat, dar cu un alt medic – nici vorba de dilatatie, nici in acest caz. Si am mai verificat, ulterior, cazuri similare si de fiecare data a fost aceeasi poveste”.

Ma uitam ca prostu’ la nevasta si nevasta ca proasta la mine.

„Ba, asta-i nebun”, a fost singura chestie care mi-a iesit pe gura. A doua a fost intrebarea „De ce? Nu vede bine? E sadic?”

„…V-a spus sa reveniti, nu… ?”, ne-a raspuns dupa o usoara ezitare pediatrul. Si n-a fost nevoie sa zica mai multe.

Am repetat azi dimineata ecografia, pe acelasi aparat, dar cu alt medic. Totul e normal.

Si atunci am inteles: cei 50 de lei dupa care mana doctorului Vlad s-a intins plina de voiciune la momentul respectiv urmau sa fie inceputul unei lungi si profitabile colaborari. Ce conteaza neuronii parintilor sugrumati de stres, ce conteaza halatul alb, ce conteaza parul si barba alba care-ti dau asa o mincinoasa aura de competenta… Si in general cine dracu mai are timp sa fie Om in ziua de azi? Dr. Vlad Alexandru avea bani de facut, indiferent de pret.

Sunt atat de furios in momentul asta, ca-mi trec prin cap o multime de posibilitati, care de care mai jucause: reclamatie la conducerea spitalului, o plangere la politie… Da un flagrant mic cu DNA-ul de ce nu? Pana una alta insa ramane acest post pe un blog si prietenul Google care sper sa-l tina minte pe dr. Vlad Alexandru la fel de bine cum o sa-l tin eu minte multa vreme de aici incolo. Nu de alta, dar n-as vrea sa mai treaca si alti parinti prin ce-am trecut eu si Geo.

Imi place insa sa vad partea plina a paharului, e un excelent neurotonic: este cred prima data cand pot zice, cu mana pe inima, ca pot merge in fata unui om in halat alb si cu parul si barba la fel de albe si sa-l intreb, privindu-l drept in ochi: „Ba, tie chiar nu ti-e rusine?!”

EDIT 23 septembrie 2011

Orice acces de manie, de revolta, chiar de ura -desi e prea mult spus –  are un unic buton de reset, pe care dr. Vlad tocmai l-a apasat. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, sincere condoleante familiei.  :/

2 vorbe despre dr. Vlad Alexandru, Spitalul „Sf. Maria” Iasi