Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
(Mihai Eminescu, Scrisoarea a III-a)
Unul din putinele lucruri pe care mi le aduc aminte din programa scolara de liceu e revelatia pe care am avut-o despre poetul national. Nu s-a intamplat insa in banca.
Nu vreau sa spun ce si cum pentru ca tocmai asta e problema: prea multa lume spune ce si cum despre opera acestui om. A
tat va spun: lasati naibii manualul de liceu, ridicati urechea de la surlele si trambitele care insotesc numele Eminescu, uitati de sintagma „poet national” si de eterna intruchipare angelica a chipului acestui om, ajunsa pretext de coperti ieftine si carpete kitchiuroase. Uitati-le pe astea.
Luati o carte in mana, versuri sau proza, si cu calm, fara prejudecati dar si fara asteptari monumentale, luati de cititi.
O sa va placa sau n-o sa va placa. Mie mi-au placut unele, mi-au displacut altele (poezia de amor de exemplu). Dar asa si numai asa veti putea face cunostinta cu ce a gandit si a scris un om inteligent si cel putin interesant.
Chestii, socoteli... 