De la „Dorohoi Loverboy” la „Chirica, frate cu frica”

Sunt cu siguranţă ieşeni care nu şi-au format încă o opinie despre „interimarul Chirica” – m-am gândit că ar fi utilă o mână de ajutor. Aşa că, până ajunge Star Wars la cinema, vă invit să va delectaţi cu pelicula de jos.

O menţiune importantă: filmul respectiv este pe deplin asumat. Este publicat pe canalul de YouTube al Primariei, distribuit prin pagina de Facebook oficială a Municipalităţii ieşene – nici un dubiu aici. Iar asta înseamnă că avem de-a face cu un mesaj asumat de Mihai Chirica, un mesaj pe care acesta îl consideră potrivit să fie popularizat în rândul ieşenilor, mai precis al electorilor din 2016. Nu e ceva postat în grabă, materialul este editat – probabil de un  poliţist local, judecând după delicateţea şi profesionalismul editării.

Aşadar, vizionare plăcută! Comentariile, după.

V-a plăcut?

Din punctul meu de vedere, lăsând la o partea manşeta crăcănată (proletar şi asimetric) şi montajul toporistic, din conferinţa de presă a domnului Chirica eu am reţinut următoarele trăsături ale personajului:

  1. Satisfacţia ieftină şi îmbufnată de a destitui nişte oameni care probabil şi-au întârziat jurământul de vasalitate tradează cel puţin slăbiciune de caracter. Iar limbajul non-verbal e un deliciu…
  2. Povestea cu inspecţiile incognito şi pozele cu telefonul îl recomandă pentru Primăria Bălţaţi, cel mult. Adică, nepotrivit.
  3. Delimitarea de Nichita (cum sună „încarcerat” pe înregistrare, câtă satisfacţie…) nici pe copii nu-i prosteşte. Chirica se poartă ca un primar care tocmai a câştigat alegerile după o lungă şi grea opoziţie. În fapt, Chirica a fost ani de zile mâna dreaptă a vechiului edil, Nichita, caruia i-a ţinut cu aplomb mapa şi isonul. Chirica este autorul celebrei fraze „nu toţi ieşenii vor să trăiască în pădure”, rostită în contextul scandalului provocat de tăierea teilor de pe Ştefan cel Mare. Mai ieri, acelaşi Chirica se poza mândru la replantarea teilor, pe aceeaşi stradă şi cu acelaşi tupeu. Adică, ipocrit.
  4. Întoarcerea posteriorului către UTI trădează o iresponsabilitate uriaşă. O fi contractul ăla cum o fi, dar e un proiect finalizat care a înghiţit un purcoi de bani. Şi e proiectul Iaşului, nu proiectul primarului, pe persoană fizică. Deci, ca primar, pui osul şi mintea la treabă să salvezi ce se poate salva, să repari ce s-a greşit etc Asta împreună cu UTI, nu împotriva lor, întru eficienţă şi pentru oraş. Burzuluirea se face pe persoană fizică, în timpul liber. Aşadar, iresponsabil.
  5. Atacul (via UTI) la Bodea, candidatul anunţat pentru Primărie din partea PNL e ceva deosebit. Citez, că merită: noul terminal al Aeroportului Iaşi este „o hală care arată un pic mai bine decât hala în care facem noi sortare de deşeuri”. Aici praful aruncat în ochi ieşenilor a avut efect de bumerang, altfel nu-mi explic mijirea hienică a ochilor. Un mic comentariu se impune: am văzut noul terminal (T3) săptămâna trecută. Nu e Heathrow, dar e decent. E cu siguranţă mult mai bine decât vechiul terminal. Un progres, adică. Nu-s vreun fan Bodea, abia dacă ştiu câteva lucruri despre el, dar pentru Iaşi aeroportul extins e unul din puţinele proiecte de succes şi cu impact. Mă uit în tabăra Nichita – Chirica şi ce proiecte găsesc: „pietonalul pentru maşini” de pe Ştefan cel Mare, cu tot scandalul teilor?; proiectul semafoarelor inteligente?; telescaunul de la Ciric?; parcarea subterana de la Teatru?; „Iaşi capitală culturală europeană”? pasajul de la Ţigarete?… mai continui? Şi nu-mi scoateţi ochii, rogu-vă, cu 3 bulevarde asfaltate, acelea fac parte din normal, nu descriu performanţa administraţiei locale într-un oraş major precum Iaşul.
    Iar de pe poziţia de coechipier al lui Nichita, de unde tupeul să-ţi baţi joc de proiectul finalizat de concurentul tău politic, când e vorba de proiecte importante pentru Iaşi? Simplu, din politicianism, o resursă inepuizabilă la noi. Măcăr de-ar fi politicianism susceptibil de inteligenţă, cu umor, cu ironie isteaţă cum avea Simirad… Nu, e politicianism fetid de stupiditate, politicianism de mahala provincială, de ţaţă aţâţată de capra ceva mai sănătoasă a vecinului.

Există o singură recenzie posibilă a peliculei noastre: povestea cu funcţionarii sancţionaţi pe bandă rulantă trădează frustrarea interimarului Chirica de a nu avea autoritatea pe care funcţia ar trebui să i-o confere. Despre asta e vorba, nu despre bătrânei îngheţaţi sau proiecte îngropate pentru Iaşi. Sunt aceeaşi bătrânei refrigeraţi la cozile Primăriei şi iarna trecută, şi acum două ierni, când Chirica era vice şi Nichita oblăduitorul şi mentorul său. Aceeaşi funcţionari, aceeaşi indolenţă…

De la meciul pierdut iremediabil şi jenant în filiala PSD Iaşi, Chirica îşi joacă singura carte rămasă: frica. Sunteţi cu mine sau rămâneţi loiali lui Nichita, adică împotriva mea? „That is the question!”, exclamă Chirica ţinând tigva în mână, într-un gest perfect hamletian. Ce nu ştie încă interimarul Chirica este că nu craniul „încarceratului” îl arată declamativ urbii, ci moaştele propriului destin politic. Ca ieşean refuz să accept că în 2016 vom face tranziţia de de la „Dorohoi Loverboy” la „Chirica, frate cu frica”. Zău că merităm mai mult.

Anunțuri
De la „Dorohoi Loverboy” la „Chirica, frate cu frica”

„Oripilated…”, by Ghe. Nichita

Primarul Nichita a vizitat santierul din Tatarasi si s-a oripilat. Ca mireasa in noaptea nuntii, uneori. „Dar ce greu merg lucrarile”, „dar de ce experimenteaza solutii tehnice pe noi”, dar de ce si iar de ce… Sa-mi dea lacrimile, nu alta.

Locul primarului este si pe santierul din Tatarasi. La fel cum este locul sau pe toate santierele importante din Iasi. Nu la sapa, Doamne fereste, ci la inspectii saptamanale. Urmate de sapunirea riguroasa a responsabililor de santier, acolo unde este cazul.

Ma enerveaza insa la culme opereta pusa in scena de Nichita in Tatarasi, oripilarea ipocrita, precedata bineinteles de asezarea atenta a personajelor in fata camerelor de luat vederi. Cat de idioti ne crede omul asta?! E drept, l-am ales un nou mandat dupa 6 ani in care a tinut Iasul intr-o „bula temporala”, dar totusi…!

Asadar, pentru mine unul, daca Nichita si-a pus intr-adevar mainile in cap, atunci e un lucru bun, fie si macar pentru ca astefel ca si-a scos degetul din fund (s-avem pardon!). Si tot e un pas inainte… Iar oripilarea dumnealui e la fel de sincera pe cat e de corect titlul acestui post…

Intr-un post ulterior o sa enumar si „lucrurile importante” care intr-adevar au inceput sa se miste in Iasi. Mandatul actual al primarului Nichita se anunta deja mult peste cel anterior, iar acesta e un lucru pe care il salut cu toata sinceritatea. La fel de adevarat este insa ca mai e enorm de mult de recuperat si multe pacate de spalat de pe solzii Domniei sale.

„Oripilated…”, by Ghe. Nichita

Drogul numit „a patra putere in stat”

Nu ma deranjeaza polemica, dar voi acorda o atentie speciala unei discutii incepute pe blogul jurnalistului Lucian Postu. De ce? Pentru ca o consider o particularizare interesanta a unui fenomen general pe care il intalnim in presa noastra romaneasca cea de toate zilele. 

Totul incepe cu o postare a domnului Postu pe blogul din dotare, in data de 29 ianuarie 2009.  Reproduc integral textul, pentru o mai usoara urmarire a „firului epic”.

Molima Astărăstoaie
By Lucian Postu

Da, e vorba de prezidentu’  nesimţit al colegiului semi-călăilor feudali, tăticu’ iubitor al  holerei în halat alb, rectoru’ îndulcitor al universităţii fecalifere de omucid legal şi organizat, jupînul tupeist al comisiei prezidenţiale de reformă prin ornare a  tuberculozei cu stetoscop, marele dialogator social al rahatului-praf şi măiestrul realizator de emisiuni tv zoologice şi de împăiere a pîntecăraiei medicale.

Fiind doctor de morţi, această mortăciune morală n-are nici o apăsare şi nici o ruşine să apere pînă în pînzele negre molima animalică, dar cu chip de oameni,  care sufocă de atîţia ani sănătatea şi viitorul românilor. Cu creierul formolizat şi cu obrazul porcificat, acest strigoi piţigăiat nu e nici măcar om. E vîrful purulent,  îmbrobodit în dantelă putredă, al molimei pe care o apără aşa cum ştie el : cu rîvna mecanică şi alienată a unui vîrf de furuncul supra- infectat. Care ştie că nu poate supravieţui fără infecţia generalizată pe care o păstoreşte.

Şi fiincă această infecţie trebuie să poarte un nume, i s-a spus molima Astărăstoaie.

I-am raspuns d-lui. jurnalist Lucian Postu:

Alin CIUBOTARU spune:
17 februarie 2009 la 2:14 pm

Il cunosc pe profesor fara a-i fi subordonat, student, nu sunt nici macar medic sau cadru didactic.
Si cred ca furia pe ca o manifesti fata de sistem, in general, exista si in el, doar ca se manifesta altfel.
Injuri un om care s-a luat la tranta cu marii spagari ai UMF-ului, care au facut din universitatea respectiva o fabrica de diplome.
Injuri un om de o verticalitate morala de-a dreptul exotica in nenorocirea asta de tara.
Injuri de asemenea un legist care stie cu adevarat meserie.
Injuri un om care apara medicii chiar si atunci cand gresesc pentru ca ESTE DE DATORIA LUI SA O FACA, in calitate de presedinte al Colegiului Medicilor.
Injuri de asemenea un care este in egala masura preocupat de drepturile pacientilor, din perspectiva relatiei medic-pacient. Putina lume stie ca prof. Astarastoae e un pionier al bioeticii in Romania, o disciplina “grea” in tarile civilizate.
Nu-ti cer sa-mi dai dreptate, dar te rog sa te documentezi mai adanc. Oameni ca prof. Astarastoae au multi dusmani, ai grija la selectia surselor de informare.

Succes!

…si replica domnului Postu:

Lucian Postu spune:
18 februarie 2009 la 2:51 pm

Stimate Alin Ciubotaru,
Apreciez tonul echilibrat al comentariului, dar depling naivitatea induioshatoare a pledoariei (daca despre naivitate e vorba ). Cred ca pledezi pentru Iliescu impotriva lui Ceausescu. Sau pentru tuberculoza contra holera. Exista insa si terapii reale. Chirurgicale sau nu…

P.S. Iar daca a spune holerei pe nume inseamna a injura, va urez, cu parere de rau, o holera placuta…

Ii voi raspunde aici domnului Lucian Postu, atat deoarece un simplu comentariu pe postul dumnealui nu-mi este suficient ca spatiu, cat si pentru ca ma intereseaza pe fond subiectul tratat.

In primul rand, domnule jurnalist Postu, chiar si in conditiile in care un om ca profesorul Astarastoae nu valoreaza pentru dvs. mai mult decat „o mortaciune morala” – chiar si asa e de datoria dvs. sa-i rostiti corect numele. E „Astarastoae”, nu „Astarastoaie„.  

Nu sunt un amator, dar pot aprecia pamfletul, ca specie jurnalistica. Ca forma, va apropiati, poate, de pamfletari celebri, ca Pamfil Seicaru de exemplu. Spun „poate” pentru ca, de la un anumit nivel in jos, toate vorbele miros pentru mine la fel de urat – e un handicap pe care mi-l asum. Totusi, dincolo de forma, nu reusesc sa vad continutul, atat in post-ul dvs. cat si in comment. 

Eu v-am spus, cu „naivitatea mea induiosatoare”, cateva lucruri clare, din lumea reala, care pot fi adevarate sau nu. La dvs. gasesc in schimb o abundenta de „epitete” care, intocmai ca o tumoare, imbraca un „tesut” viciat. E oare pamfletul scutit de nevoia de a avea un fond? E suficient ca forma urat mirositoare sa imbrace… vidul? 

Intrezaresc totusi o aluzie catre cazul Slatina: „această mortăciune morală n-are nici o apăsare şi nici o ruşine să apere pînă în pînzele negre molima animalică, dar cu chip de oameni,  care sufocă de atîţia ani sănătatea şi viitorul românilor”.

Bun. Hai sa vedem ce a spus profesorul Astarastoae despre cazul de la Slatina. Versiunea lunga a raspunsului o gasiti intr-un interviu publicat de „Gandul”. Pe scurt, profesorul enunta urmatoarea idee principala:  Ministerul si-a desfasurat ancheta intr-un mod neprofesionist, a fost un gest mediatic mai degraba decat un gest profesional. Ancheta trebuie sa apartina in primul rand organismului competent, prin lege, iar acest organism este Colegiul Medicilor. 

Va reamintesc cum a inteles ministrul Bazac sa-si desfasoare ancheta: a aterizat inopinat la Slatina, in miezul noptii, cu un set complet de reporteri TV si de presa scrisa. Cititi aici cum a fost tratat un caz similar intr-o tara normala, cum e Franta.

Atunci va intreb pe voi si pe dvs. dl. Postu: asa se face profesionist o ancheta? In miez de noapte si mai ales cu presa dupa tine? Si daca nu, atunci unde anume greseste profesorul Astarastoae?

Si daca nu greseste, e acceptabil, in numele libertatii presei, ca numele lui sa fie astfel murdarit de catre cineva care se revendica a fi mai mult decat un jurnalist de… gunoi?

In ceea ce priveste subiectivismul opiniilor mele, o aluzie pe care nu uitati s-o strecurati in raspunsul dvs., va repet: nu sunt ruda, angajat, coleg cu dl. profesor. Nu sunt medic si nu depind in nici un fel, financiar sau profesional, de Domnia (sic!) sa.

Mai mult, sunt chiar din „tabara” dvs. Sunt absolvent  de Jurnalistica si am profesat in Iasi, pana in momentul cand dezgustul de mizeria din aceasta meserie (atat morala, cat si materiala) m-a determinat sa aleg un alt drum. 

Si o ultima „dezvaluire”, ca sa-mi intelegeti pornirea.

Mama mea este doctorita Ciubotaru Elena. Iar articolul „In coma la usa stomatologului” a fost headline in Ziarul de Iasi, atat online cat si in editia tiparita. Am trait pe pielea mea frustrarea, mania si neputinta de a lupta impotriva neadevarului din presa, scris doar pentru a vinde trei numere in plus. Nimeni nu a luat in seama ancheta celor indrituiti sa traga concluziile. Nimeni din spatiul public nu a aflat adevaratele cauze ale comei acelui om. Mama mea s-a ales, pe langa saptamani de stress si chin, doar cu scuzele (personale, nu publice) ale doamnei decan Forna, care a recunoscut ca s-a pripit in declaratii. Am vrut sa dau Ziarul de Iasi in judecata. Ei bine, am aflat cu aceasta ocazie cine este Nicolae Manoliu, autorul articolului: un nume fictiv cu care Ziarul de Iasi semneaza articolele riscante. Legal, nu am putut face nimic. Drept la replica poate? Deontologia spune ca dreptul la replica va fi publicat in acelasi loc din pagina si va avea aceeasi marime ca articolul initial. Ati vazut dvs. domnule Postu, vreodata in Romania, drept la replica in headline?

Educatia si bunul simt ma impiedica sa sarjez in aceeasi maniera urat mirositoare in care dvs. vorbiti, sub acoperirea unei specii publicistice, despre profesorul Vasile Astarastoae. Dar va marturisesc cu toata sinceritatea ca regasesc in dvs. exponentul clasic al „jurnalistului” (si imense sunt ghilimelele aici) superficial, autosuficient, nedocumentat, care se multumeste sa-si injecteze in vena drogul numit „a 4-a putere in stat”. Si, ca orice dependent de drog, sunteti vulnerabil si manipulabil. 

E si vina sistemului educational ca permite ca oameni ca dvs. sa ajunga formatori de opinie. Nu va dati seama cat rau faceti, individual oamenilor, dar si societatii, prin modul imoral si amatoristic in care intelegeti sa va faceti meseria.  

Revenind la subiect, profesorul Astarastoae nu e cu siguranta un sfant. Dar nici legitimatia de „presar” nu e suficienta, moral vorbind, pentru a arunca laturi pe numele si reputatia unui astfel de om. Libertatea de exprimare nu e echivalenta cu libertinajul mediatic, stimabile domn jurnalist.

 

PS: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”. (Constitutia Romaniei, art. 30 – „Libertatea de exprimare”)

 

EDIT: Povestea continua si se incheie, din punctul meu de vedere, cu urmatoarele doua comentarii:

Lucian Postu spune:
19 februarie 2009 la 6:42 pm

Sărmane domn Ciubotaru,
Te compătimesc sincer, dar nu prelung. Nu-mi mai pierd timpul să-ţi explic diferenţa dintre pamflet şi anchetă, dintre Astărăstoaie şi Astarăstoae, dintre jurnalismul pe care l-ai învăţat la “Cuza” şi cel adevărat, dintre frustrările dumitale mocnite şi civismul veritabil ş.a.m.d. Nu uita însă vechea recomandare antică pentru cizmari : nu mai sus de gleznă… Holeră plăcută în continuare ! Şi nu mă mai deranja, pînă nu te trezeşti. 

…si replica:

Alin CIUBOTARU spune:
19 februarie 2009 la 10:33 pm

Nici o grija, nu voi mai deranja… :lol:

Voi medita in schimb la “vechea recomandare antică”, din perspectiva relevantei pleonasmului asupra nivelului de educatie in cazul unui individ care activeaza -stangaci, abrupt, dar activeaza- intr-o disciplina vecina filologiei totusi. As rade, daca n-ar fi asa de trist.

Dar rad cu lacrimi vazand cum treceti de la pronumele de politete la adresarea “per tu”-stica imediat ce va simtiti atacat. Respectul e un reflex declansat senzorial, nu prea are legatura cu ratiunea la dvs., nu-i asa? :)

Cat despre pregatirea mea, in afara de partea teoretica pe care dvs., in traditie bolsevica, o desconsiderati aprioric, la “Cuza” am invatat jurnalism “practic” de la oameni ca Ovidiu Simonca, Al. Lazescu sau Daniel Condurache. Nu am retinut nimic despre pregatirea dvs. totusi.

In fine, va las pe dvs. sa fiti “jurnalist adevarat”, mie zau ca mi-ar fi rusine de un asa rol. Multa sanatate si dvs, si… sevraj placut. ;)

Drogul numit „a patra putere in stat”

Nesimtire en-gros

"Jurnalistul universal", la Gala de Excelenta a PDL

"Jurnalistul universal", la Gala Premiilor de Excelenta PDL

Stiu. Nu e frumos. Nu e bine. E colegul meu. Al nostru. E colegul tuturor, e jurnalistul universal.

Dar tocmai asta e problema cu acest individ: e peste tot, universal prezent!  

L-am vazut la receptiile si coffee-break-urile de la congrese, cursuri si conferinte medicale. L-am vazut la receptiile si coffee-breakurile de la sindrofiile politice sau ale oamenilor de afaceri. L-am vazut la evenimente mondene.  L-am vazut la conferintele de presa unde organizatorii „pun ceva pe masa” dupa. In general, e specia de jurnalist pe care il gasesti oriunde „se da ceva”. 

Cum se manifesta? Daca e open bar se propteste acolo si nu mai pleaca. Daca e bufet suedez, se propteste acolo si ce nu intra intre falci, intra in buzunar sau in sacosa. Daca e si bufet si open bar, oscileaza. Constant si eficient, pana la limita prabusirii. Daca n-are ce ciupi, ori nu scrie nimic, ori iti arde o critica acida. 

In calitate de organizator am incercat, la receptia de deschidere a unui eveniment medical, sa-l scot afara. Sau macar sa-l scot naibii dintre platouri. A opus rezistenta, in forma absolut jenanta „Da’ ce, am facut ceva! Aveti ceva cu mine! Eu sunt jurnalist, am dreptul…”

Nu amice, nu ai dreptul sa fii nesimtit. Nu ai dreptul sa jignesti prin comportamentul tau o breasla intreaga, din care si eu am facut parte. Din cauza unor specimene ca tine refuz sa mai practic meseria pentru care am facut o facultate. 

Toti organizatorii de evenimente din Iasi il cunosc, dar toti se tem sa-l pofteasca afara. Se rezuma doar, atunci cand e posibil, sa nu-l invite direct, pe invitatie nominala sau acreditare. Vax. Vine oricum, in locul cuiva sau pur si simplu. Se imbata, se imbuiba si apoi pleaca. Daca isi mai aminteste ceva a doua zi, poate scrie. 

Nu-l mai tolerati. Nu e jurnalist, e pur si simplu un en-gros-ist de nesimtire.

PS: Daca-i stie careva numele si unde lucreaza, spuneti-mi si mie va rog.

Nesimtire en-gros

Dor de PRM

Abia iesi din peisaj Tribunul si iaca tendintele revansarde, iaca iredentismul, iaca dusmanul natiunii cum loveste. Numai ca de aceasta data pericolul nu vine dinspre Budapesta ci dinspre Chisinau, iar victime nu-s ardelenii ci locuitorii de pe dulcile coline iesene. 

Dar sa nu va fierb…

Ieri seara, cam dupa 19 asa, pe telefonul prietenei mele a venit un SMS: „Bine ati venit in reteaua MoldoTel!”. Da, intrase pe roaming, desi se afla in granitele administrative ale municipiului Iasi, undeva in zona iesirii catre Miroslava. Semnalul la Orange este la limita existentei in acea zona, dar pana ieri seara n-am patit sa captez semnalul unei retele din afara tarii.

Unde esti tu Tepes Doamne,
Ca sa pui mana pe ei
Pe miseii de la Orange
Mama lor de derbedei.

Bre Orange bre, sa-ti fie rusine bre!

Dor de PRM

Smatca

Cuvantul e „smâtcă”. Nu-l veti gasi in DEX, e probabil un regionalism. In orice caz, e cuvantul care descrie cel mai bine mizeria de pe strazile Iasului.

Am devenit eu deodata prea sensibil sau e mai mult praf – sub forma derivata de noroi – pe strazile si trotuarele noastre?

Va recomand, carcotas cum sunt, o plimbare pe Sf. Lazar (ex 7 Noiembrie). Acolo macar e usor de ghicit cauza: nororiul e adus in strada din santier, de catre camioanele de la Palace. Din strada traficul preia stafeta si-l imprastie in jur, pe o arie a carei raza o estimez la 1 kilometru. 

Dar e aproape la fel si pe Stefan cel Mare. Si pe Independentei. Si la periferii. 

M-am gandit ca e material antiderapant. Dar puneti mana, de curiozitate. E foarte putin abraziv, e praf pur si simplu. In combinatie cu apa, devine noroi. Iar in combinatie cu orasul trist in care traim, devine „smâtcă”. Mi-e scarba sa mai ies din casa.

Stiu ca pare banal ce spun. Dar ganditi-va cum v-ati simti daca ati merge pe strazi care, atunci cand ploua, devin stralucitoare, nu infecte.

Smatca

Bilant „Iasi 600”

Ziarul de Iasi are un amplu articol pe aceasta tema. Nu insist, doar va recomand sa-l cititi.

Va mai recomand de asemenea sa inclinati capul radical spre stanga si sa cititi cam ce manifestari s-a gandit sa organizeze municipalitatea pe aceasta tema. Imi pare rau de disconfort, dar atat a catadicsit Primaria sa puna la dispozitia publicului via web: un pdf sucit.

Daca va vine greu sa cititi, haideti sa va „spicuiesc din program”:

Inaugurarea tramvaielor cu poezii
– începând cu dimineata zilei de 30 martie tramvaiele din Iasi vor purta printuri cu texte poetice ale unor mar scriitori  – am remarcat ca si pana acum celebrii pionieri ai clasicismului romanesc: Dedeman, Carrefour si santierul Palace

“Tineri pentru tineri”
Concert extraordinar cu formatii de top din muzica usoara romaneasca – pe langa faptul ca suna ca „nainte de ’89”, a remarcat cineva vreun concert?

Si pot continua, dar e obositor si inutil. Daca veti avea curiozitatea sa cercetati documentul, veti gasi, intr-o majoritate covarsitoare, actiuni cu descrieri foarte generale, dintre care cred ca multe au fost organizate doar de ochii lumii sau deloc. Programul a culminat cu Zilele Iasului, care a transformat, din nou, „capitala culturala a Moldovei” intr-o scabroasa, mizera si revoltatoare combinatie de bazar si circ.  

Au mai existat cateva banner-e stradale… si cam atat. Si un total estimat de cheltuieli in valoare de 9.141.090 lei.

Sunt curios daca a simtit cineva, macar o clipa, mandria de a fi nascut sau macar de a trai intr-un oras vechi de 600 de ani. Eu unul, nu.

Bilant „Iasi 600”