Prea târziu

Se întamplă, arareori dar se întamplă, ca în iureşul vieţii de locuitor al secolului XXI să te împiedici şi să cazi pe gânduri. Să priveşti în tine, să-ţi interoghezi memoria cu insistenţa unui zelot al lui Torquemada şi să-ţi smulgi un adevăr care te pironeşte în groapa gândurilor în care tocmai ai căzut.

Cuminte, între îngeri, arhangheli şi sfinţi părinţi, l-am găsit pe omul căruia n-am a-i reproşa nimic.

Prea târziu pentru vorbe, inutilă privirea plină de recunoştinţă. Tardiv doar, o mână la un chipiu imaginar şi un salut: „Să trăieşti, general al oştilor copilăriei mele!”.

Anunțuri
Prea târziu

La pomul laudat sa nu te duci cu sacul. E mai de folos bărdiţa.

Prietenii unor prieteni au un copil. Mic, foarte mic. Prunc. Cu probleme de sanatate mari, prea mari pentru un copil asa de mic.

Pediatrii ieseni au gasit, dupa o serie de ezitari, o cauza destul de grava anemiei severe care macina sanatatea copilului si sufletele parintilor lui. Ca de obicei, in astfel de imprejurari, banii nu sunt o problema iar solutia medicala, eterna solutie medicala in Romania, parea evidenta: „Mergem la Bucuresti, la doctorii cei mari, macar pe diagnostic sa avem certitudine”, si-au spus parintii – la randul lor copii ai parintilor lor obisnuiti sa-i spuna pomului laudat pe numele sau, Bucuresti.

Si la Bucuresti s-au dus, la doctor mare, chiar foarte mare daca nu cumva chiar cel mai mare: acad. prof. dr. Constantin Arion, seful Clinicii de Pediatrie de la Institutul Fundeni.  Ca sa fie lucrurile clare: „acad.” nu e prescurtarea lui „acadica”; de la academician vine. ACADEMICIAN, da?

Academicianul nostru, inainte de a fi academician e doctor. Iar inainte de a fi doctor, e roman. Prin urmare, nu era loc dom’le nici un ac sa strecori in lista de programari de la Fundeni, DAR (the usual big Romanian „dar”), miraculos, la cabinetul sau „particuler” s-a gasit loc de-o consultatie. N-o sa dezvolt aici despre cat de neloiala fata de sistemul sanitar si mizerabila moral este aceasta practica a redirectarii pacientilor dinspre sistemul sanitar de stat, la care toti contribuim, catre micile dar prosperele cabinete individuale. Desi ar merita sa ne gandim daca asa vrem sa arate sistemul sanitar romanesc si peste 20(0) de ani. In fine, divaghez, sa revenim la abjectul subject.

Si ajung cei doi parinti, cu copil cu tot, la cabinetul academicianului. Nod in gat, speranta lui „poate nu e asa grav” si deznadejdea data de un copil care refuza sa creasca, emotii multe si toate aceste sentimente guvernate de increderea in competenta unui medic cu epoleti de academician.

Dupa consultatie, academicianul Arion trage concluzia. N-o sa ghiciti in 1000 de ani…

Reproduc raspunsul Domniei sale acad. prof. dr. Constantin Arion asa cum s-a intiparit el in mintile incremenite de uluire ale parintilor: „Eu zic sa nu va incredeti in diagnosticul pus de medicii de la Iasi. Va recomand sa cereti si parerea altor specialisti”.

Punct.

PUNCT, si PA!

Suna a banc, nu?

Sa valsam putin pe muzica evidentului:

1. Acad. prof. dr. Constantin Arion nu a pus un diagnostic. S-a rezumat sa spuna „sa n-aveti incredere in diagnosticul pus de medicii ieseni”. De ce? N-a spus. Pana la urma, cand intri intr-un cabinet medical, te astepti sa iesi cu un diagnostic, cu o trimitere catre alt medic, cu recomandarea unui nou set de analize etc E prima data cand aud ca poti iesi dintr-un cabinet medical strict cu recomandarea de a nu avea incredere intr-un coleg de breasla, si-atat. Fara alt argument.

2. Dupa umila mea parere de vorbitor de limba romana, academicianul e cel mai cel dintre specialisti. E profesorul profesorilor universitari, basca sef de clinica la ditai institutul, pe specialitatea pediatrie. Si de pe pozitia asta de autoritate profesionala suprema tu ma trimiti sa consult „un specialist”?!! Pai sa nu iei DEX-ul (editie integrala si revizuita) si sa lovesti academicianul alternativ parietal si occipital pana isi aduce aminte ce facultate a terminat si mai ales ce-i scrie pe cartea de vizita? Si la urma sa-i mai dai una, sa nu uite?

Deznodamantul povestii nu e inca scris. Parintii s-au hotarat sa-si duca copilul in Italia, la doctorii de-acolo. E o greseala, parerea mea. Deoarece e manifestarea aceleasi gandiri iluzorii care i-a adus la „doctorul mare de la Bucuresti”. Dar nu e treaba mea sa-i judec si nu stiu daca nu as proceda la fel daca Ilinca mea ar fi in situatia asta.

Concluzii? Morala? Tâlc? Inversunarea si revolta sunt mult prea prezente ca sa-mi mai lase loc sa fiu „finuţ şi spiritual”.

Atâta zic: au romanii proverbe frumoase, dar cam depasite. Unul zice-asa: „La pomul laudat sa nu te duci cu sacul”. Da’ cu o bardiţă, domnu’ academician, e voie?

La pomul laudat sa nu te duci cu sacul. E mai de folos bărdiţa.