Dansând frenetic pe propriul mormânt

boat

Pentru prima oară când un preşedinte scade în sondaje cu 22 de procente în încrederea românilor! Nici nu-i de mirare, atacurile la adresa lui Iohannis sunt tot mai accentuate iar unele din ce în ce mai grave!

Societatea civilă aduce cele mai dure critici lui Iohannis, Diaspora regretă ca l-a votat, partidele (inclusiv PNL), se declară nemulţumite de prestaţia sa (una decorativă)…şi toate acestea numai după un an de la investirea sa la Palat!

Tot pe acestă linie se află şi guvernul de tehnocraţi care, după cum remarcaţi şi voi, nu se implică serios în niciun proiect, nu doresc să-şi asume nimic, adica… după ei potopul deoarece viaţa lor este asigurată iar a nostră tot mai păguboasă.

Se tot spunea că o dată cu venirea lui Iohannis la cârma ţării toate se vor aşeza pe un făgaş normal, că va fi linişte, armonie, că va curge lapte şi miere şi că certurile politice vor fi istorie!

…etc

Ce-mi plac, ce mă distrează politicienii care jubilează la vestea prăbușirii in sondaje a unui rival politic – Iohannis in cazul de fata. E fix povestea cu bârna dintre ochi.

Iohannis, așa cum e el (ani lumina de ce ar trebui sa fie un președinte ideal) e cel mai popular om politic al momentului. Și nici măcar asta nu contează. Ce e important e ca acest om a fost o scânteie de speranță, au fost suficienți romani care l-au votat pe el și nu împotriva lui Ponta.

Din ’89 încoace, politicienii români par angrenați într-un efort unanim și colectiv de autodistrugere. Inconștiența lor n-ar fi neapărat o drama, dacă nu s-ar răsfrânge în încrederea românilor in Sistem, în instituțiile fundamentale care asigura mersul unei democrații.

Domnul Cristescu și cam toți politicienii vizibili dansează frenetic pe propriul mormânt, pe cripta clasei politice și a sistemului politic. Pentru că nu există democrație fără partide și fără politicieni și, oricât am iubi democrația pe care o vedem la TV prin alte țări, mizeria politicienilor autohtoni e pe cale să fie suficientă ca să ne treacă.

Pana la deces însă exista un lung și pestilențial proces de putrefacție. PRM, PPDD, mai nou PRU – sunt miasmele descompunerii.

Cat încă UE rezista, mai avem șanse să păstram sistemul in matca, așa putred cum e el. Dar in cazul unui Brexit, urmat, probabil, de o reașezare a puterii în interiorul UE pe pilonii ei naturali, România va conta mult mai puțin. Iar apetitul naționalist e mare. Atât de mare încât nu m-aș mira ca peste vreo 10 ani să votăm un autoritarist-naționalist tip Putin pentru a evita accesul la putere a unor partide anarhist-extremiste sau ultra-naționaliste.

Pana atunci aștept în continuare să se găsească un partid sau un politician cu creier care să sondeze foarte serios masa tăcută a electoratului roman, acei peste 60% care de obicei absentează de la vot. Pornind de la o astfel de analiză sociologică, avem cu toții, alegatori și partide, șansa unei discuții reale.

PS: Nu interesează cine-i Radu Cristescu sau ce partid reprezintă. Redau postarea lui doar cu scopul ilustrării unui fenomen generalizat in politichia noastră.

Anunțuri
Dansând frenetic pe propriul mormânt