Revoluția telespectatorului onanist

Se vrea viral? Să-l ajutăm.

Este o probă emblematică de românism – într-o interpretare altfel remarcabilă. Mai precis, de autism cetațenesc (sic!) românesc.

De ce? Pentru că, prietene Gruia Sandu, o amenințare rostită șoptit și solo, de sub plapumă, nu sperie pe nimeni. Nici măcar amenințarea Divinității nu-i sperie.

Sunteți și suntem picături de ploaie. Iar picăturile de ploaie n-au culcat pe nimeni la pământ. Însă dacă picăturile de ploaie de unesc într-un suvoi, într-un torent, e cu totul alta poveste. Nu e cazul la noi, clima e temperat-continentală, așa cum am învățat la școală. Si oamenii, așișderea.

Trăim intr-un sistem democratic reprezentativ. Asta înseamnă că puterea e drămuită la toți, iar noi o încredințăm unei entități care ne reprezintă și se bate pentru ce vrem noi să se bată. Aceasta ar fi o definiție frustă a partidului și a liderului politic, pe înțelesul maselor și chiar a electoratului PPDD.

Apoi, trăim într-un stat de drept, cu instituții gândite să asigure respectarea legii întru binele public, finalmente (gândite de alții, noi le-am importat otova, gata cugetate). Asta înseamnă că dacă încrengătura de instituții este bine gândită și e, prezumtiv, populată cu indivizi care chiar vor sa se achite de sarcinile din fisa postului – atunci iată, avem instituții care funcționează în folosul binelui public. (Domnu’ de la PPDD: adică e de bine dom’le, lucră pentru dumneata, carevasăzică. Senzațional, nu?)

Despre asta as vrea sa vorbim in Romania. Cu subiect și predicat despre oameni politici și instituții care își fac treaba. Și despre cei și cele care nu și-o fac.

Nu se întâmplă. Pentru că nu știm, nu vrem sau nu ne pasă. Pentru că „toți sunt la fel, o apă și-un pământ”. Pentru că fatalismul și blazarea sunt la ele acasă de la Miorița încoace.

Se întamplă însă, și destul de des, astfel de pătimașe masturbări actoricești. Care te infioară pe moment, mișcă ceva în tine, zburlesc un pic părul de pe mână. Si… cam atât. Ploițe. Averse, pe alocuri. Niciodată un tsunami care să măture putregaiul.

Iar mâine vom merge mai departe în România noastră cu capul plecat și convingerea că e a lor. Cu capul plecat vom da șpaga la medic, la polițist, la profesor, la lucrătorul din administrația locală etc De ce? Pentru că „așa-s vremurile„, „toți fură„, „hai la o bere mai bine„.

Am greșit, nu e vorba de o masturbare actoricească. E masturbarea jalnică a unui pârnăiaș condamnat pe viață. Aștia suntem. Încă și mai jalnic e că închisoarea n-are alte ziduri decât cele din mintea noastră.

L-am uitat pe alegătorul PPDD? Nicidecum. Dacă aceste rânduri ar fi un roman, el ar fi personajul definitoriu. De ani buni încoace trăim o „revoluție a telespectatorilor”. Fie că se numește OTV, Antena 3 și, mai nou, B1TV, televizorul face cărțile în politică. Orwell ar fi invidios. Într-o țară cu oameni lucizi, vara lui 2012 ar fi măturat de pe prima scenă toate numele grele care ne țin astăzi recitaluri. La noi, nu – au contraire! Pentru ca televizorul ne-a spus că realitatea nu se vede pe geam, ci pe ecranul ultraplat din sufragerie. Contează prea puțin că frigiderul e mai gol, iar pe-afară urlă-a năpastă sirenele UE și SUA. Degeaba – românul (definit prin majoritatea ultimelor două scrutinuri) stă lipit de ecran și se mângâie pe scrot și… mai la deal. Înghite bucuros, satisfăcut, gâfâind tot mai repede, tone de minciuni, de jumătăți de adevăr, de inepții, de „porcăieli pamfletare”. Juisând odată cu genericul de final, împlinit, satisfăcut si, eventual, un pic mai patriot.

De ce „Revoluția telespectatorului onanist”? Simplu:

REVOLÚȚIE, revoluții, s. f. I. 1. Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți

Substituirea realității cu mirajul micului ecran e o revoluție la nivelul individului. Automutilarea intelectuală și spirituală la care se supune românul e o revoluție socială, prin consecințele ei. Onanismul, transpus in nevoia de a-ți căuta satisfacția intelectuală în raționamente ciunte, dar gata digerate, e o involuție care reprezintă fundamentul acestei revoluții.

PS: Am uitat filmul – o altă meteahnă românească e deriva de la subiect, pe asta mi-o asum.

Stimate Gruia Sandu, ai votat probabil USL, măcar și numai pentru că și-au trecut în programul de guvernare stoparea proiectului Roșia Montana. Atunci de ce mama zmeilor vii acum si înșiri amenințări fără subiect? De ce nu arăți cu degetul pe ală care te-a mințit? De ce nu-l arăți și altora? Pentru că, așa cum numai românul știe, vrei să împaci și capra, și varza, eventual și lupul. Adică „hai să înjurăm!”… dar nu prea tare, să nu se audă. Dar stai liniștit, va fi un viral. Pentru ca și onaniștilor le place varietatea.

Anunțuri
Revoluția telespectatorului onanist