Despre prosti si stenograme

Stenograme, sport naţional. Despre “ei”, despre “ceilalţi”, prea puţin contează – sunt uniform credibile în ochii prostimii. Ai proştilor, ca să fiu mai exact, în sensul primar din DEX al cuvântului:

PROST, PROÁSTĂ: (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac.

Dragi oameni lipsiţi de judecată (“dragă prostule”e aproape un oximoron?), v-aţi gândit voi vreodată ce vi se vâră în faţa ochilor? Foi de hârtie neasumate de nimeni (uneori ştampilate şi semnate ilizibil, pentru efect, de un subofiţer obscur) conţinând transcrieri ale unor interceptări între doi sau mai mulţi indivizi cu identitate precizată sau sugerată, făcute de nu ştim cine (serviciile astea, bre…) în baza nu ştim cărui mandat.

Şi dacă mâine imprimanta mea cu jet scoate un set complet de interceptări telefonice între Papa Ioan Paul al II-lea şi Michael Jackson, şi dacă le mai şi semnez şucar “Sf. P.”, le credeţi? Pai nu, o să spuneţi, că n-ai credibilitate. Noi le citim în presă! Ei, zău?! În presa noastră “credibilă” le citiţi?

Şi uite-aşa facem un salt înapoi în timp şi evoluţie, până pe vremea lui “aşa-i taică, musai că-i aşa, că o scris la ziar”.

Dragi nerozi, drage neroade: stenogramele sunt simple unelte de manipulare a voastră, a celor care urâţi prea mult încât să mai puteţi gândi limpede. Trezirea!

Dar dacă totuşi alegeţi să le credeţi, fiţi pe fază în ultima săptămână din decembrie: cică sigur vine unul, spărgător în serie, să vă violeze domiciliul prin hogeag.

Despre prosti si stenograme

O revelaţie

Când timpul e scurt şi revelaţiile trebuie exprimate concis.

Prin urmare: care e diferenţa dintre un text bun şi un text prost?

Un text bun e viu. Vorbeşte cu cititorul. Are tonalitate proprie şi intonaţie. E fluid, e natural în curgere precum gândul. Dar inchegat, coerent în acelaşi timp. Te seduce uneori prin formă până într-acolo încât nu mai decelezi ideile, fondul. Caz în care rămâi prostit, clipeşti des şi-ţi contempli mulţumirea pe care o simţi, dar n-o înţelegi. Emisfera dreaptă câştigă câteodată lupta chiar pe terenul celei stângi.

Iar dacă în frumoasa formă găseşti şi un conţinut pe măsură, atunci aştepţi să se potolească freamătul pielii, aprinzi o ţigară şi mai prizezi o dată, mai adânc, înlănţuirea de litere şi semne de punctuaţie care te-a ţintuit, mai mult decât ţi-ai propus, în pauza de Alt+Tab.

Uite de-asta îmi place mie Andrei Pleşu.

Now back to work.

O revelaţie