Stalin presedinte?


Majoritatea ruşilor admiră maniera în care Stalin a condus Uniunea Sovietică – Mediafax

Majoritatea cetăţenilor ruşi admiră maniera în care Iosif Stalin a condus Uniunea Sovietică, potrivit unui sondaj publicat vineri, pe fondul controversei privind imaginea dictatorului, înainte de cea de-a 130-a aniversare a naşterii sale.

Conform acestei anchete realizate de Centrul pentru studierea opiniei publice ruse (VTsIOM), 54 la sută dintre persoanele intervievate au declarat că apreciază pozitiv calităţile de lider ale lui Stalin, în timp ce 8 la sută sunt de părere contrară.

Pe de altă parte, 37 la sută au afirmat că au o atitudine pozitivă faţă de Stalin, în timp ce 13 la sută şi-au exprimat aversiunea faţă de fostul lider sovietic, născut la 21 decembrie 1879.

Conform sondajului realizat la începutul lui decembrie, pe un eşantion reprezentativ de 1.600 de persoane, 28 la sută din respondenţi au spus că sunt indiferenţi cu privire la Stalin, nivelul fiind mai ridicat în rândul tinerilor (38 la sută).

Pe de altă parte, 58 la sută dintre respondenţi au apreciat că Rusia de astăzi nu mai are nevoie de un lider ca Stalin.

În Rusia, fostul dictator este pe de o parte celebrat pentru victoria URSS în cel de-al doilea Război Mondial, pe de altă parte acuzat că este responsabil de moartea a milioane de persoane.

Deci 54% dintre rusi cred ca Stalin are tot ce-i trebuie ca sa fie presedinte, dar in acelasi timp 58% dintre ei considera ca Rusia nu mai poate avea un presedinte ca Stalin. „Vax” populi… Vladimir Putin seamana izbitor de mult cu tipul de lider stalinist. Vremurile insa sunt altele, nu mai e loc de CEKA si de cominternisti; e loc insa berechet pentru „baronii rosii”, „les nouveaux riches” – cum ii numeste Occidentul sau „oligarhii de stat” cum ii stim pe la noi.
Rusii l-au ales pe Putin doua mandate consecutive, iar cand Constitutia i-a spus acestuia „niet” pentru un al treilea mandat, rusii au votat presedinte marioneta politica a lui Putin, devenit acum premier.

Mama Rusia e ani lumina departe de ceea ce numim sistem politic democratic, in acceptiune europeana. In atari conditii, nu vad de ce te-ai zbate foarte tare in directia obtinerii unor relatii deiplomatice mai stranse cu Rusia?

Nimic bun nu vine inca de-acolo, in afara de gazul metan.

Stalin presedinte?