Dați-le pace!

561477693

Îmi vine să urlu când citesc „articole” ca ăsta… Andrei Disca, jurnalist de mucava, pricepe, rogu-te, următoarele lucruri simple:

  1. Iubita nu poate face „destainuri”, ca nu e martor. Ea face supoziţii, poate avea bănuieli etc Mama lui de senzaţionalism…
  2. Vinul se bea. Doar chelenerul îl serveşte.
  3. Dacă asculţi rock nu eşti automat satanist. Aşa cum nu eşti creştin dacă-ţi baţi copilul şi nevasta la fel cum baţi mătănii în fiecare duminică la biserică. Sau la fel cum nu eşti neapărat jurnalist dacă-ţi apar scrierile la gazetă.
  4. Cum să o întrebi, mai primată fără suflet, pe iubita ăluia dacă banuia o relaţie amoroasă între cele două victime? Sau care-i relevanţa jurnalistică, dacă etică n-ai nici cât clanţa de la baie?
  5. V-au rugat prietenii şi familia să trataţi cu decenţă subiectul, să nu-l tabloidizaţi. În dos te-a durut, tu prezinţi „realitatea crudă”, nu-i aşa?

Iar tu, societate bolnavă şi ipocrită care citești așa mizerie și dai „like & share” cu hashtag „#ajuncraciun”, pricepe că dacă ai un pahar de vin lângă tine nu eşti neapărat alcoolic; dacă ai foiţă în buzunar nu înseamnă ca eşti „consumator”; dacă fumezi ocazional iarbă asta nu te face un „drogat”; să stai la un pahar de vin şi-o ţigară cu o persoană de sex opus nu e obligatoriu un preludiu sexual, poate fi la fel de bine normalitatea unei relaţii de prietenie.

Ipocriţilor care băliţi la articolul asta, v-aţi revenit dupa beţia de Sărbători? V-aţi bătut nevasta săptămâna asta? Dar copilul? Măcar câinele sau pisica?

Te văd, brută burtoasă, imaginându-ţi scene lascive, în aburi de alcool şi droguri.

Te văd, casnică dependentă de telenovele, amuşinând o dramă romantică, cu finalizare prin sinucidere, ca în episodul ăla…

Vă văd şi mi-e la fel de scârbă de voi, ca de „jurnalistul” Disca.

Voi sunteţi România mucezită, România semidoctă dar blazată care a făcut primadone din Cancan, KanalD sau OTV. Uitaţi-vă în continuare bulbucaţi la starletele de plastic ale momentului, simţiţi-vă culţi şi deştepţi, scăldați de valurile de inepţie evidentă şi intenţionată care vă inundă din televizor, lăsaţi radiaţia tubului catodic să vă ardă şi ultima sinapsă – veţi fi mai fericiţi, zi de zi. Şi lăsaţi şi mileul la locul lui, pe televizor, sunteţi irecuperabili.

Ei nu erau ca voi, erau fundamental diferiţi. Daţi-le pace, rumegaţi-vă umorile mai departe în noroiul cald în care vă placeţi să fiţi.

Dați-le pace!

De la „Dorohoi Loverboy” la „Chirica, frate cu frica”

Sunt cu siguranţă ieşeni care nu şi-au format încă o opinie despre „interimarul Chirica” – m-am gândit că ar fi utilă o mână de ajutor. Aşa că, până ajunge Star Wars la cinema, vă invit să va delectaţi cu pelicula de jos.

O menţiune importantă: filmul respectiv este pe deplin asumat. Este publicat pe canalul de YouTube al Primariei, distribuit prin pagina de Facebook oficială a Municipalităţii ieşene – nici un dubiu aici. Iar asta înseamnă că avem de-a face cu un mesaj asumat de Mihai Chirica, un mesaj pe care acesta îl consideră potrivit să fie popularizat în rândul ieşenilor, mai precis al electorilor din 2016. Nu e ceva postat în grabă, materialul este editat – probabil de un  poliţist local, judecând după delicateţea şi profesionalismul editării.

Aşadar, vizionare plăcută! Comentariile, după.

V-a plăcut?

Din punctul meu de vedere, lăsând la o partea manşeta crăcănată (proletar şi asimetric) şi montajul toporistic, din conferinţa de presă a domnului Chirica eu am reţinut următoarele trăsături ale personajului:

  1. Satisfacţia ieftină şi îmbufnată de a destitui nişte oameni care probabil şi-au întârziat jurământul de vasalitate tradează cel puţin slăbiciune de caracter. Iar limbajul non-verbal e un deliciu…
  2. Povestea cu inspecţiile incognito şi pozele cu telefonul îl recomandă pentru Primăria Bălţaţi, cel mult. Adică, nepotrivit.
  3. Delimitarea de Nichita (cum sună „încarcerat” pe înregistrare, câtă satisfacţie…) nici pe copii nu-i prosteşte. Chirica se poartă ca un primar care tocmai a câştigat alegerile după o lungă şi grea opoziţie. În fapt, Chirica a fost ani de zile mâna dreaptă a vechiului edil, Nichita, caruia i-a ţinut cu aplomb mapa şi isonul. Chirica este autorul celebrei fraze „nu toţi ieşenii vor să trăiască în pădure”, rostită în contextul scandalului provocat de tăierea teilor de pe Ştefan cel Mare. Mai ieri, acelaşi Chirica se poza mândru la replantarea teilor, pe aceeaşi stradă şi cu acelaşi tupeu. Adică, ipocrit.
  4. Întoarcerea posteriorului către UTI trădează o iresponsabilitate uriaşă. O fi contractul ăla cum o fi, dar e un proiect finalizat care a înghiţit un purcoi de bani. Şi e proiectul Iaşului, nu proiectul primarului, pe persoană fizică. Deci, ca primar, pui osul şi mintea la treabă să salvezi ce se poate salva, să repari ce s-a greşit etc Asta împreună cu UTI, nu împotriva lor, întru eficienţă şi pentru oraş. Burzuluirea se face pe persoană fizică, în timpul liber. Aşadar, iresponsabil.
  5. Atacul (via UTI) la Bodea, candidatul anunţat pentru Primărie din partea PNL e ceva deosebit. Citez, că merită: noul terminal al Aeroportului Iaşi este „o hală care arată un pic mai bine decât hala în care facem noi sortare de deşeuri”. Aici praful aruncat în ochi ieşenilor a avut efect de bumerang, altfel nu-mi explic mijirea hienică a ochilor. Un mic comentariu se impune: am văzut noul terminal (T3) săptămâna trecută. Nu e Heathrow, dar e decent. E cu siguranţă mult mai bine decât vechiul terminal. Un progres, adică. Nu-s vreun fan Bodea, abia dacă ştiu câteva lucruri despre el, dar pentru Iaşi aeroportul extins e unul din puţinele proiecte de succes şi cu impact. Mă uit în tabăra Nichita – Chirica şi ce proiecte găsesc: „pietonalul pentru maşini” de pe Ştefan cel Mare, cu tot scandalul teilor?; proiectul semafoarelor inteligente?; telescaunul de la Ciric?; parcarea subterana de la Teatru?; „Iaşi capitală culturală europeană”? pasajul de la Ţigarete?… mai continui? Şi nu-mi scoateţi ochii, rogu-vă, cu 3 bulevarde asfaltate, acelea fac parte din normal, nu descriu performanţa administraţiei locale într-un oraş major precum Iaşul.
    Iar de pe poziţia de coechipier al lui Nichita, de unde tupeul să-ţi baţi joc de proiectul finalizat de concurentul tău politic, când e vorba de proiecte importante pentru Iaşi? Simplu, din politicianism, o resursă inepuizabilă la noi. Măcăr de-ar fi politicianism susceptibil de inteligenţă, cu umor, cu ironie isteaţă cum avea Simirad… Nu, e politicianism fetid de stupiditate, politicianism de mahala provincială, de ţaţă aţâţată de capra ceva mai sănătoasă a vecinului.

Există o singură recenzie posibilă a peliculei noastre: povestea cu funcţionarii sancţionaţi pe bandă rulantă trădează frustrarea interimarului Chirica de a nu avea autoritatea pe care funcţia ar trebui să i-o confere. Despre asta e vorba, nu despre bătrânei îngheţaţi sau proiecte îngropate pentru Iaşi. Sunt aceeaşi bătrânei refrigeraţi la cozile Primăriei şi iarna trecută, şi acum două ierni, când Chirica era vice şi Nichita oblăduitorul şi mentorul său. Aceeaşi funcţionari, aceeaşi indolenţă…

De la meciul pierdut iremediabil şi jenant în filiala PSD Iaşi, Chirica îşi joacă singura carte rămasă: frica. Sunteţi cu mine sau rămâneţi loiali lui Nichita, adică împotriva mea? „That is the question!”, exclamă Chirica ţinând tigva în mână, într-un gest perfect hamletian. Ce nu ştie încă interimarul Chirica este că nu craniul „încarceratului” îl arată declamativ urbii, ci moaştele propriului destin politic. Ca ieşean refuz să accept că în 2016 vom face tranziţia de de la „Dorohoi Loverboy” la „Chirica, frate cu frica”. Zău că merităm mai mult.

De la „Dorohoi Loverboy” la „Chirica, frate cu frica”

Ce şi cât îţi ia statul dintr-o pereche de chiloţi?

Iulian Banila face un calcul rapid pe pagina de Facebook:

Ca tot am scris despre fumat, astazi am decis sa fiu curios si sa vad cat ia statul de pe urma pachetului de Kent.

Pret Kent Click = 16 lei din care TVA = 3, pret = 13 lei

Statul ia TVA si doua tipuri de acciza. Prima, denumita acciza specifica, este reglementata periodic de stat si are valoarea de 314,68 lei la mia de tigarete, adica de 6,29 lei/pachetul de 20 tigari.

Cea de a doua acciza, denumita „ad valorem”, este egala cu valoarea a 14% din pretul pachetului de tigari (presupun ca fara TVA). In cazul Kent, acciza ad valorem = 1,8 lei

Asadar, din cei 16 lei cat costa un pachet de Kent, statul isi ia 3 lei TVA, acciza specifica de 6,29 lei si acciza ad valorem de 1,8 lei. Total = 11 lei

Superb! Şi mai avem acciza pe combustibil, pe alcool etc

Zic, hai să fac şi un calcul. Cu TVA-ul, îmi place mult această taxă…

Să luăm două exemple:

Caz 1. Sunt comerciant. Cumpăr un produs cu 1 leu şi-l vând cu 2 lei. Vine statul şi întinde mâna. Si-mi ia 24% din leul diferenţă – lucru pe care îl pot înţelege. Apoi, din ce-a rămas, încă 16% (impozit pe profit) sau 3% (pe venit) – după caz. Pai de ce? TVA-ul nu asta face, nu ia o parte din profit? In fine… Home free? Pe dracu’. Dacă vreau să-mi transfer câştigul produs de firma mea pe numele meu personal, mai plătesc 16%, impozit pe dividente. Cu ce rămâne, mă duc să-mi cumpăr, de-un exemplu, chiloţi, să-mi îmbrac persoana fizică, să mă feresc de adieri. Ocazie cu care mai decartez 24% TVA, bani care se regăsesc în preţul produsului şi pe care îi plătesc în calitate de end-user.

Caz 2. Sunt web-designer. Fac site-uri, uneori logo-uri etc Chestii de creaţie. Adică nu comerţ. Nu am facturi de intrare, decât cel mult pe utilităţi. Sunt un fel de producător, dar fără materie primă. Adică deduc fix canci. În generozitatea sa, statul român mă tratează însă la fel ca pe comerciant. Doar ca primii 24% pe care mi-i ia nu sunt din diferenţa intrare-ieşire de 1 leu, ca în exemplul anterior, ci din valoarea integrală a produsului meu. În valori absolute, statul nu-mi mai ia 24 de bani ci 48 de bani (24% din 2 lei). De ce această discriminare? Habar n-am. E absurd, revoltător, deci perfect românesc.

Vreţi poate un calcul – grosier, inexact, dar relevant pe acest al doilea caz? Here we go! Desenez un logo şi-l vând clientului cu 100 de lei. Din momentul în care am emis factura, au plecat 24 lei la stat, rămân 76. Impozit pe profit 16% înseamnă că rămân cu ceva peste 60 de lei (sau impozit pe venit 3%, care înseamnă că rămân cu aprox. 73 de lei). Apoi guess what: nu doar comerciantul, dar şi web-designer-ul poartă chiloţi, nici lui nu-i plac adierile. Îmi trebuie deci banii pe persoana fizică, căci firma nu poartă chiloţi. Îi scot ca dividente (-16%) şi rămân cu ceva peste 55 de lei. Îmi iau chiloţii, care au în preţ 24% TVA. Cumpăr deci, efectiv, marfă în valoare de vreo 40 de lei.

…?!

Bine, mai este varianta în care mă auto-angajez, iar la 1000 de lei băgaţi în buzunar dau vreo 700 statului. Din fericire însă, nu-s nici prost, nici masochist.

În lumina celor mai sus povestite, întreb şi eu ca prostul (întrebările sunt deocamdată tax free): eu ce primesc de la statul roman după această minuţioasă belire? (să mă iertaţi, rogu-vă, de vulgaritate, dar e cel mai bun descriptor)

Primesc un învăţământ de calitate pentru copilul meu? Spitale unde baremi să nu-mi fie teamă că mor cu zile? Autostrăzi? Căi ferate unde să nu-mi crească barba în compartiment meditând la întrebări precum “de ce mama zmeilor costa biletul de tren cât juma’ de bilet de avion sau cât echivalentul combustibilului pentru o maşină pe aceeaşi distanţă”? Îmi poate da cineva un singur exemplu de serviciu pe care statul român îl presteaza foarte bine, bine sau măcar decent cetăţeanului contribuabil?

Între mine, ca om şi statul român mă aştept să existe o relaţie în care fiecare dintre părţi cere şi primeşte într-un raport cât de cât echitabil. În România nu se întâmplă. Iar când tu, stat român, îmi pui ţeava legii la tâmplă şi-mi iei atât de mult, în condiţiile în care îmi oferi atât de puţin, nu pot să mă simt altfel decât tâlharit. Nu furat, ci TÂLHĂRIT, după cum atât de frumos o defineşte Codul Penal:

TÂLHĂRIA – Infracțiune prevăzută de art. 211 din Codul penal care constă în furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.

… deschizi apoi televizorul, unde afli despre un nou caz de sifonare a banului public…

Ce şi cât îţi ia statul dintr-o pereche de chiloţi?

Statul care ne face rău

Il ascult pe moșul asta și-mi devine evident că nu de câini e vorba, asta e cea mai mică problemă.

Trăim într-o lume în care mâncarea „bio” tinde să-și schimbe statusul din „modă” în „necesitate”. În lumea asta, produsele rezultate din munca acestor oameni valorează imens – nu și în România, unde un kil de lapte sau de brânză costă cât o sticlă de Coca Cola, iar lanțurile de hipermarket-uri sabotează voluptos producția autohtonă.

Calitățile lânii (lăsând la o parte riscul alergen) ca materie primă sunt indiscutabile. În România, omul ăsta își îngroapă lâna ca pe gunoi.

Dincolo de a fi coruptă până în măduva oaselor, marea tară a clasei noastre politice este nepăsarea, ca sumă a incompetenței, iresponsabilității și nesimțirii. Cum să sapi la rădăcină un copac roditor, unul dintre puținii care ți-au mai rămas in livadă? Cum să dai o lege, fie ea și „europeană”, fără o minimă documentare, fără să aduni 10 ciobani și să-i întrebi „vouă la ce naiba vă trebuie dulăii ăia”?

Nenorociții astia de ciobani n-au venit la București să ceară ajutoare și subvenții. Ei vor doar ca statul roman să-i lase dracului în pace, ca se descurcă, răzbat… E exact același lucru cu o zicere celebră din folclorul micilor întreprinzători români: cel mai bun ajutor din partea statului e să nu ne mai ajute.

România e țara în care statul și autoritatea lui funcționează împotriva interesului național, definit nu ca slogan patriotard, ci ca sumă a intereselor oamenilor de rând – medici, profesori, polițiști sau ciobani.

Sper să fie doar o problemă de timp până când să ne adunăm suficient de mulți cei care pricepem că statul român ne face rău prin chiar cei pe care cu mâna noastră îi punem acolo, sperând ca proștii că „ăștia” vor fi mai buni decat „ailalți”.

Partea tristă pentru noi toți e că vorbele par să nu-i mai atingă, au trecut de pragul acesta de sensibilitate. Sunt ultimul din lume care să aprecieze șoapta parului și valoarea ei de persuasiune, dar nici alternative nu văd.

Statul care ne face rău