In sfarsit, o explicatie pe cifre

Realitatea publica in sfarsit (as zice chiar tardiv) date relevante despre criza in care se afla sistemul public de pensii. Si cum o poza face cat o mie de cuvinte, take a look:

Anunțuri
In sfarsit, o explicatie pe cifre

China dupa H.G. Wells

China a devenit în 2009 cea mai mare piaţă auto din lume, depăşind Statele Unite – Mediafax

Vânzările de autovehicule au atins 13,6 milioane de unităţi în 2009 în China, potrivit datelor anunţate luni de Asociaţia Chineză a Producătorilor de Automobile, cu mult peste nivelul de 10,4 milioane de maşini vândute în Statele Unite, unde piaţa auto a atins minimul ultimilor 27 de ani.
Deşi statistica din China include şi autocamioanele grele, în timp ce cea din SUA cuprinde doar autoturismele pentru pasageri şi vehiculele comerciale uşoare, piaţa chineză rămâne deasupra celei americane cu peste două milioane de unităţi chiar şi după eliminarea camioanelor.

Am in minte imaginea strazilor din Beijing inundate de mii si mii de biciclete. Nu reusesc sa-mi imaginez aceleasi strazi pline de masini. Si totusi…

In orice societate, automobilul e un indice real al nivelurilor de trai si civilizatie. Doar ca bunastarea si civilizatia Chinei e concentrata in jurul metropolelor din nord, in vreme ce sudul abia subzista, in semisalbaticie (cel putin raportat la standardele din nord). Adevarat e si faptul ca e usor nedrept sa compari o piata americana cu cateva sute de milioane de locuitori cu piata chineza, din care face parte un sfert din populatia planetei.

Stirea e insa relevanta dintr-un punct de vedere: China creste economic si e de neoprit! Nici criza si nici sistemul politic bizar in care functioneaza industria chineza n-au putut stavili explozia economica. „Lumea va apartine rasei galbene!”, spun profetii mai noi, bazandu-se mai degraba pe aritmetica decat pe viziunea de ansamblu a fenomenului. Asa de simplu o fi?

In „Masina Timpului”, H.G. Wells imagineaza doua lumi: cei „de deasupra”, de pe pamant, indivizi guvernati de un hedonism dus la perfectiune si care au ca unica sarcina reproducerea; si cei din subteran, albiciosi si canibali, care muncesc pe masinarii bizare pentru a asigura subzistenta celor „de sus”, dar asta doar pentru a se hrani cu ei.

Revenind la China, oare nu observa nimeni ca marii performeri industriali ai secolului XX se indreapta hotarat catre o economie bazata pe servicii si ceva agricultura, in detrimentul productiei industriale? In schimb, China tinde sa devina zona industriala a lumii, locul unde toate marile si multinationalele concerne industriale vin sa deschida fabrici la cheie, incurajati de mana de lucru ieftina si taxele infime.

Departe de mine gandul de a-i acuza pe chinezi de viitoare intentii canibale. Dar ingineria sociala imi pare perfecta. Cum faci sa tii in frau o populatie atat de numeroasa, a carei crestere guvernul nu a putut-o opri nici sub amenintarea pedepsei capitale? Cum controlezi reflexul de revolta sociala declansat de saracie? Simplu: ii pui pe acei oameni sa lucreze pentru tine. Sa-ti faca electronice si electrocasnice, pantofi, haine, jucarii – cam tot ce ai nevoie. Si le dai inapoi suficient cat sa aiba in continuare nevoie de tine, fara a te uri prea tare.

Pun pariu ca Washingtonul a gandit lucrurile astfel imediat dupa al doilea razboi mondial, cand -chiar si fara a trage macar un glonte pe pamantul propriu- Statele Unite au inteles ca izolarea geografica naturala in care se aflau nu era suficienta pentru a le asigura securitatea.
Dovada este ceea ce s-a intamplat cu Uniunea Sovietica – unde americanii nu si-au putut exercita influenta datorita izolarii ideologice a blocului din Rasarit. Sahul global cu rachete balistice a dus omenirea pe muchie de cutit, iar securitatea americanilor era un lucru la fel de real ca bancnota de 2 dolari.

Prin urmare, revenind la chinezii nostri, eu unul nu cad pe spate in fata „modelului economic de succes chinez”. La fel cum nu imi doresc ca Romania sa se umple iarasi de furnale. Scenariul optimist la care ma gandesc presupune o Europa construita dupa un model hibrid suedezo-elevetian: sistem bancar forte, o eco-industrie usoara, multi agenti economici furnizori de servicii, agricultura intensiva – toate acestea furnizand banii necesari pentru o protectie sociala de tip suedez, pentru proiecte ecologice, pentru proiecte culturale sau, intr-un cuvant, pentru bunastarea pe care ne-o promitea in carti comunismul.

In timpul asta, tari precum China (poate si India) vor trudi fericite pentru „micile” si indispensabilele noastre nevoi lumesti rezultate din productia industriala care „e prost platita, dar macar e intens poluanta”.

Stiu ca e cinic, dar asa-i si istoria.

PS: De ce China si nu India? Simplu, chinezii sunt o natie cu puternice insticte defensive, mai predispusi a fi obedienti decat dominatori. Dovada e chiar monumentul acestei natii: Marele Zid Chinezesc a fost un imens efort defensiv, menita sa apere si sa conserve o stare de fapt. Europenii, in schimb, au inventat masinariile si Revolutia Industriala.

China dupa H.G. Wells

Vom avea doua salarii minime. …Sau numai unul? (II)

Sim Filip zice:
decembrie 29, 2009 la 2:57 pm

Ce-ai face tu cu 600 de lei, salariul normal in perioada de criza? Nu contrazic nimic din ce-ai zis tu, as vrea doar sa stiu cum ai administra tu 600 de lei intr-o luna :D

Sim, iti raspund aici pentru raspunsul e nitel mai lung si, zic eu, interesant.

Cum as administra 600 de lei intr-o luna? Intru supravietuire, how else? Imi place insa sa cred ca am suficiente resurse intelectuale (si nu numai) incat sa nu ajung aici.

Apoi, m-ai inteles gresit: am spus ca e normal ca salariul minim sa ramana acelasi (adica 600) pe timp de criza, nu ca valoarea lui (600, 60 sau 6 lei) e „normala„. Pe principiul economic universal valabil conform caruia daca „firma” merge prost, nu cresti salariile.

Sim, salariul minim pe economie nu poate fi „normal” sau „anormal”, de bun-simt sau nu. Salariul minim pe economie nu e o valoare scoasa din burta de vreun ministru de finante cuprins brusc de inspiratie. Valoarea salariului minim reflecta in primul rand puterea unei economii la un moment dat. La fel cum veniturile unei familii reflecta puterea financiara insumata a membrilor acelei familii. Si tot la fel ca intr-o familie, atunci cand cheltuielile depasesc veniturile, statul trebuie fie sa se imprumute, fie sa optimizeze cheltuielile.

Da, salariul minim pe economie poate fi „ajutat” sa creasca prin masuri de protectie sociala, dar fundamentul lui trebuie sa reflecte realitatea din economie. Altfel pur si simplu nu se poate, decat prin mai multa munca, mai multa productivitate a muncii (stiu cum suna, dar asa-i spune, ce sa-i fac…) – traduse in rezultate economice reale. Adica Produsul Intern Brut.

In alta ordine de idei, te referi la cei 600 de lei intr-un mod peiorativ si nu pricep de ce. Salariul minim de economie trebuie sa asigure subzistenta. Atat. Asta e menirea lui. Si eu mi-as dori ca acest salariu sa nu existe in realitate, sa fie doar un parametru economic – dar asta nu poate veni decat natural, din economie.

Si-ti mai spun ceva care o sa te enerveze: salariul minim pe economie, ala micu’ de 600 lei, a crescut cu 300% din 2001 incoace , dupa cum urmeaza:

  • anul 2009 (ianuarie – decembrie) – 600 RON (aproximativ 145 Euro)
  • anul 2008 (octombrie – decembrie) – 540 RON (aproximativ 145 Euro)
  • anul 2008 (ianuarie – septembrie) – 500 RON (aproximativ 140 Euro)
  • anul 2007 – 390 RON (aproximativ 114 Euro)
  • anul 2006 – 330 RON (aproximativ 90 Euro)
  • anul 2005 – 310 RON (aproximativ 85 Euro)
  • anul 2004 – 2.800.000 ROL (aproximativ 70 Euro)
  • anul 2003 – 2.500.000 ROL (aproximativ 65 Euro)
  • anul 2002 – 1.750.000 ROL (aproximativ 55 Euro)
  • anul 2001 – 1.400.000 ROL (aproximativ 55 Euro)

Se vede cu ochiul liber varful de crestere economica din 2008, nu?

Concluzia? Salariul minim nu e un drept, in sensul Cartei pentru drepturile omului. Munca da. Milioane de romani au ales sa nu traiasca din venituri care au ca baza de calcul acest salar – si au plecat sa munceasca afara. Alte milioane, mai multe, au acceptat. Si au ramas. In cel mai bun caz, salariul minim ar trebui sa asigure o subzistenta decenta. Nu cred ca cei 600 de lei ating acest scop, dar nici nu cred ca economia poate duce mai mult si cineva se incapatineaza sa nu dea banii.

Partea tragica, pentru noi toti, este ca bani inca sunt, chiar si pentru un salariu minim pe economie mai mare. Unde? In cei 30 de bani cheltuiti de statul roman pentru administrarea unui leu. In modul in care rupem usile biroului „de la stat” cand se face ora 16:00, indiferent de ce lasam in urma. In modul in care patronatele n-au invatat inca sa recompenseze orele suplimentare de munca, ca instrument vital in mobilizarea si motivarea angajatului. Iar cei mai multi bani se pierd in educatia fundamental gresita, din perspectiva sistemului economic pe care l-am adoptat, pe care o primesc tinerii din Romania.

Eu unul continui sa cred ca cheia si lacata sunt in scoala. Brucan a spus: „20 de ani”. Iliescu a supralicitat: „inca 20!” Eu bag mana in foc ca fara reforma adanca, radicala a invatamantului or sa mai treaca si 50 de ani fara sa ajungem acolo unde ne dorim.

Vom avea doua salarii minime. …Sau numai unul? (II)

Lectia raspunderii financiare invatata „the hard way

Cel mai popular produs bancar în 2009: creditul de nevoi personale cu o garanţie ipotecară – Money.ro

„Un produs foarte bun şi foarte căutat în 2009 a fost creditul de nevoi personale cu o garanţie ipotecară. Acest tip de credit este bun pentru consolidarea altor datorii. Poate fi folosit ca o pseudo-restructurare sau rescadenţare a creditului, relaxează ratele pe o perioadă pe care clientul o alege şi relaxarea aceasta poate să ducă la o rată cu 50% mai mică decât ratele iniţiale”

Cum era? „Creditul pentru orice”, nu? Sau „doar cu buletinul”?
Din pacate romanii sunt nevoiti sa invete lectia raspunderii financiare in modul cel mai brutal cu putinta. Creditele de consum bezmetice contractate in ultimii ani – care s-au dus pe masini, electrocasnice, mobila, plasme, amenajari sau pur si simplu au fost „topite” incet-incet in hypermarket – aceste credite trebuie platite acum pe vreme de criza. Adio credit de refinantare, prin care acopereai datoria cu o alta datorie, castigand timp. Gata. Acum bancile cer totul.

Ai astfel libertatea de a-ti pierde casa in doua moduri: fie nu platesti creditul si te executa banca, fie mai faci un credit, ipotecar de aceasta data, prin care platesti vechiul credit. Acelasi calcul, dar la o scara macro si cu instrumente financiare diferite, se aplica si dezvoltatorilor imobiliari.

Pune cineva pariu cu mine ca undeva in 2011 – 2012 bancile din Romania vor deveni cel mai important actor pe piata imobiliara?

Lectia raspunderii financiare invatata „the hard way

Vom avea doua salarii minime. …Sau numai unul?

În 2010 salariul minim va fi de 705 lei la stat şi 600 de lei la privat | REALITATEA .NET

În 2010 românii vor avea două salarii minime: unul la stat, altul la privat. Diferenţa o va face valoarea acestuia – mai mare pentru bugetari. Astfel, cerinţa sindicatelor de a avea un singur salariu minim pe economie nu va putea fi rezolvată de Guvern.
Prin legea unică de salarizare care va intra în vigoare de la 1 ianuarie, cel mai mic salariu de la stat, respectiv coeficientul unu din grila unică, va creşte la 705 lei. În mediul privat, salariul minim va rămâne la valoarea celui din 2009, adică 600 de lei.

O sa fie interesant… Pe de o parte anunti desfiintarea a 80.000 de posturi (atentie, POSTURI, nu salariati), pe de alta parte cresti atractivitatea slujbelor „de jos” platite de la buget. Pare o contradictie, nu?
Ce spuneti insa de urmatorul scenariu: patronatele au negociat aceasta masura cu guvernul avand in vedere urmatoarele obiective:

1. Mediul privat scapa, temporar cel putin, de presiunea imensa a unui salariu minim marit. Aceasta presiune nu se refera insa la salariile minime propriu-zise – unde firmele private practica, majoritatea lor cel putin, politica rularii de personal. Ci la salariile medii, cele mai numeroase si mai importante pentru mediul privat, care se raporteaza la acelasi salariu minim impus prin lege.

2. Statul isi salveaza cat de cat imaginea. Romanii s-au obisnuit cu „statul muma”, e un soc trecerea la „statul ciuma”, iar pretul socului se deconteaza politic. In conditiile in care statul va face disponibilizari masive, cresterea salariului minim va fi un efort mai mic, raportat la bugetul global al salariilor. In schimb, nimeni nu va putea spune ca nu a crescut salariul minim pe economie, chiar si intr-un an de criza.

Concluzia, din cate pricep eu, fara a avea pretentii de expertiza economica, e ca salariul minim real, din viata reala, ramane 600 de lei. Ceea ce e si normal intr-un an de criza.

Vom avea doua salarii minime. …Sau numai unul?

Q.e.d.!

Peste 72% din firmele care au fost închise în primele nouă luni nu aveau activitate – Mediafax

Peste 72% din firmele care au fost închise în primele nouă luni nu aveau activitate, a declarat preşedintele ANAF Sorin Blejnar, care consideră că lichidarea acestor societăţi nu a fost determinată de aplicarea impozitului minim.

Nu aveam aceasta informatie atunci cand am scris „In Romania pana si criza-i mincinoasa”. Ingaduiti, rogu-va, momentul de jubilatie al orgoliului din dotare. (…) Gata, a trecut! 🙂

Q.e.d.!