Ce votez și mai ales de ce

trustVotez USR, cu siguranță.

Cu ei aș fi votat chiar dacă nu se aliniau în spatele lui Cioloș.

Tot cu ei aș fi votat chiar dacă nu mi-ar fi fost drag Andrei Postolache. Sau oamenii din jurul lui care au dus „războiul teilor” la Iași.

Și tot cu ei aș fi votat chiar dacă nu și-ar fi făcut campanie (care, apropos, a fost net mai ștearsă și mai neinspirată decât campania „Pentru Iași” de la locale).

De ce?

Dintr-un motiv pe cât de simplu, pe atât de adânc și important pentru mine: e un vot pentru democrație. Pentru salvarea ei, că tot se poartă substantivul.

Sună lemnos și miroase a lozincă – știu. Dar hai să ne gândim un pic: există democrație fără partide? Nu există. Există partide fără politicieni? Evident, nu. Există o alternativă sistemică mai bună la formula democrație politică + economie de piață? Dar una testată, vă rog? Nu, din câte știu.

Nu există așadar democrație fără politicieni. Dar politicieni mai există în România? Definiția personală pe care o dau politicianului, în contextul democrației reprezentative, este următoarea: un politician este acel om capabil să capitalizeze suficient de multă încredere din partea semenilor săi încât să devină reprezentativ pentru ei. Punct. Restul sunt detalii.

Din perspectiva acestei definiții, mai găsim în „partidele mari” astfel de oameni? Puțini spre deloc, e răspunsul meu. Și e chiar mai rău decât atât: „partidele mari” au ajuns să fie percepute atât de negativ încât un om onest, capabil și integru care s-ar înscrie azi într-un astfel de partid ar primi odată cu carnetul de membru și un imens, copleșitor capital de neîncredere din partea votanților.

Nu știu dacă cei din USR sunt cei mai competenți. Nu știu dacă ei știu la ce se înhamă, daca nu-s doar aventurieri în politică. Nu știu nici dacă vor rezista presiunii și tentațiilor dacă vor ajunge la butoanele unse cu miere ale puterii. Habar n-am, pot doar să sper.

Ce știu însă și văd crescând de prin 2008 încoace este un pericol imens: acela de a ne pierde încrederea în democrație prin pierderea încrederii în politicieni. Nu sunt vorbe, aruncați un ochi spre Polonia, Ungaria, Franța, Olanda, UK și, mai nou, Statele Unite. Din oferta politică actuală, USR-ul apare ca evidenta și unica soluție la acest pericol: ei sunt o altă generație, au o altă educație și o altă atitudine.

Ce votez și mai ales de ce

VOI vreti respect?!

Dupa o pauza lunga, dar motivata, slobozesc din nou degetele pe tastatura alcatuind un nou articolas sub eticheta „Alergia Romania”. E vorba acum de campania „Eu vreau respect!” demarata de RTV ca replica la politicieni, politicianism si politichie, in general. Otova, ca grea misiune e selectia cu discernamant… De misiunea de observator neutru a mass-media nu mai vorbim, pur si simplu nu mai are rost.

Iata ce-mi arata monitorul cand incerc sa accesez sectiunea politica a site-ului http://www.realitatea.net:

rtv

Trec peste partea amuzanta a datului cu stangul in dreptul. Realitatea-Catavencu e totusi o televiziune comerciala, iar click-urile de pe realitatea.net, din sectiunea de politica, de sport sau din oricare sectiune, aduc trafic si bani la urma urmei. Dar nu trec peste doua lucruri:

1. Peste ipocrizia de a vorbi in numele moralitatii cand nu exista o singura emisiune moderata cu profesionalism la acest post de televiziune;

2. Peste atitudinea profund daunatoare de a trece cu buldozerul uniform peste toata clasa politica, aruncand in derizoriu orice urma de dezbatere reala. Si asta in conditiile in care lipsa de incredere in politicieni este deja peste „cota de atentie” a sigurantei sistemului politic democratic.

Dragi colegi jurnalisti, trebuie doar un dram de minte sa pricepti o nuanta esentiala: nu sistemul trebuie criticat, ci personajele care il populeaza. Democratia e cu siguranta un sistem perfectibil, dar nu ai altul mai bun sa pui in loc. Iar statul democratic nu exista fara politicieni si fara alegeri. Sa ataci la unison clasa politica si idea de om politic inseamna sa ataci sistemul democratic. Iar pentru mine asta este inacceptabil, atat timp cat nu ofera nimeni o alternativa viabila la acest sistem.

Lipsa de viziune sistemica, excesul de sentimentalism ieftin, erijarea in aparatori ai boborului asuprit – asa ceva nu pot sa respect. Au contraire, ma simt jignit.

Pe post de post-scriptum remarc prezenta voioasa in campanie a distinsului actor Florin Piersic. Cu privirea umeda si tonul grav, maestrul Piersic ne invita sa redescoperim respectul de sine. Magistre, dar sa apari de n’spe ori pe zi pe sticla recomandand revista „Click” oare cat respect de sine demonstreaza? Pentru cine nu cunoaste fituica, „spicuim din sumar”: „Doamnele din show-biz si-au scos sanii la inaintare”, „Dana Savuica: Mi-am pus silicon in buze”, „Romanita – paranghelie cu mici” si, preferatul meu: „Orgasmul le face sanatoase pe femei”.

Intr-adevar maestre, „este eeeeextraordinar!”… de trist.

VOI vreti respect?!

De ce „tin cu Base'”

Da, l-am votat si-l voi vota pe Traian Basescu. Pe cale de consecinta voi vota si pupilul sau politic, PDL. Chiar daca e dezamagitor de multe ori.

De ce pro Traian Basescu?

Nu pentru rasul bufonic, nici pentru figura jovial-bahica.

Nici pentru gafele/badaraniile cu care si-a condimentat din punct de vedere mediatic mandatul.

Si in mod sigur nu pentru ca se incadreaza in tipologia „tatucului politic” – mi-as dori tare mult sa traiesc intr-o Romanie care a depasit aceasta nevoie.

Votez cu Basescu in primul rand pentru ca a coalizat o forta uriasa impotriva lui, o alianta impotriva naturii. Sa ma explic.

Sunt un absolvent de jurnalistica care a practicat o vreme aceasta meserie, apoi a observat-o din exterior. E dezgustator sa fii gazetar in Romania. Esti umilit atat moral, cat si financiar si nu cunosc nici un exemplu care sa-mi infirme aceasta perceptie. In atare conditii (argumentele sunt mult mai multe, dar nu e locul lor aici) mi-am demonstrat propria teorema: in Romania nu exista presa de informare, ci doar presa de formare. Aka manipulare. Punct. Stiu, suna stupid, simplist, maniheist. Dar veniti va rog cu un contraexemplu.

Ok, in absenta unei presei corecte, obiective, exista o sincopa grava intre alegatori (printre care si sumsemnatul) si alesi in ceea ce priveste comunicarea. In sensul ca suspectez mesajele (transmise prin intermediul unei prese viciate) de falsitate, minciuna prin omitere, deformare, rastalmacire etc.

Dar atunci am o problema! Nu mai vad scena politica si nici pe actorii ei. Cel putin nu direct… Si totusi se vede ceva.

Exista un mecanism simplu si primitiv care, parafrazat, spune ca dusmanul dusmanului tau e si dusmanul meu. Concret, atunci cand 300+ parlamentari – apartinand tuturor partidelor politice, de stanga, drepta, centru, istorice si neistorice – se coalizeaza brusc impotriva unui om atunci inseamna ca acel om e un pericol. O amenintare diferita fata de tot ce a fost pana acum, suficient de periculoasa pentru a arunca temporar mastile si a strange randurile.

Cred cu tarie ca avem o clasa politica constituita, la virf, majoritar din fost securisti si oameni ai sistemului. Astfel de oameni sunt in mod natural corupti si generatori de coruptie. Cand acesti oameni se simt amenintati de un altul, atunci eu il voi sprijini pe acel „alt”. Nu pentru ca l-as cunoaste (n-am presa, deci sunt neinformat, orb in privinta tuturor) ci pentru ca are intentia si taria de a scutura un sistem pe care-l consider a fi in esenta bun, functional, dar infestat de paraziti.

De ce „tin cu Base'”