Se numeste prof. Daniela Bartos si a fost ministru al Sanatatii in guvernare PSD, intre anii 2000 – 2003. A avut o presa mai degraba negativa, dar nu acerba. Pe sticla parea un melanj tulbure intre Elena Ceausescu si Ana Pauker. S-a luptat si ea cu reformele, cu sistemul, cu adversarii lui… nici nu are importanta. Important e ca era omul de dincolo de sticla. Mai mult decat atat, era un exponent al puterii si un reprezentant al PSD – un partid care pentru multi (me included) e intruchiparea raului in politica.
Acum 30 de minute, doamna Bartos imi oferea prajituri de ciocolata, sub forma de soricel. Intr-un gest amabil, prietenos si neinteresat. Are o nepoata isteata si plina de viata, asa cum stiu copiii sa fie. Se imbraca simplu si conduce o masina absolut normala. Si e un partener excelent de conversatie.
Nu conteaza circumstantele in care ne-am intalnit. Nu a fost nimic programat, doar ne-am intersectat si un gand m-a facut sa intorc capul. Daca Daniela Bartos e asa, oare cum ar fi sa bei un ceai si-un pahar de vorba cu Tariceanu? Sau o bere cu Basescu? Si noi, si ei suntem OAMENI, apartinem aceleeasi specii. De unde ruptura? De ce EI exista intr-un alt plan al existentei si de ce noi ii percepem ca pe entitati extraterestre care exista doar pentru a lua 7 randuri de piele de pe noi?
Raspunsul la aceasta intrebare -ca e una si aceeasi, cu ceva variatiuni- merita efortul unui studiu sociologic. Macar si pentru ca raspunsul e acelasi cu cel al intrebarii „De ce se duc la vot doar 30% dintre romani?”
Chestii, socoteli... 