Ce şi cât îţi ia statul dintr-o pereche de chiloţi?

Iulian Banila face un calcul rapid pe pagina de Facebook:

Ca tot am scris despre fumat, astazi am decis sa fiu curios si sa vad cat ia statul de pe urma pachetului de Kent.

Pret Kent Click = 16 lei din care TVA = 3, pret = 13 lei

Statul ia TVA si doua tipuri de acciza. Prima, denumita acciza specifica, este reglementata periodic de stat si are valoarea de 314,68 lei la mia de tigarete, adica de 6,29 lei/pachetul de 20 tigari.

Cea de a doua acciza, denumita „ad valorem”, este egala cu valoarea a 14% din pretul pachetului de tigari (presupun ca fara TVA). In cazul Kent, acciza ad valorem = 1,8 lei

Asadar, din cei 16 lei cat costa un pachet de Kent, statul isi ia 3 lei TVA, acciza specifica de 6,29 lei si acciza ad valorem de 1,8 lei. Total = 11 lei

Superb! Şi mai avem acciza pe combustibil, pe alcool etc

Zic, hai să fac şi un calcul. Cu TVA-ul, îmi place mult această taxă…

Să luăm două exemple:

Caz 1. Sunt comerciant. Cumpăr un produs cu 1 leu şi-l vând cu 2 lei. Vine statul şi întinde mâna. Si-mi ia 24% din leul diferenţă – lucru pe care îl pot înţelege. Apoi, din ce-a rămas, încă 16% (impozit pe profit) sau 3% (pe venit) – după caz. Pai de ce? TVA-ul nu asta face, nu ia o parte din profit? In fine… Home free? Pe dracu’. Dacă vreau să-mi transfer câştigul produs de firma mea pe numele meu personal, mai plătesc 16%, impozit pe dividente. Cu ce rămâne, mă duc să-mi cumpăr, de-un exemplu, chiloţi, să-mi îmbrac persoana fizică, să mă feresc de adieri. Ocazie cu care mai decartez 24% TVA, bani care se regăsesc în preţul produsului şi pe care îi plătesc în calitate de end-user.

Caz 2. Sunt web-designer. Fac site-uri, uneori logo-uri etc Chestii de creaţie. Adică nu comerţ. Nu am facturi de intrare, decât cel mult pe utilităţi. Sunt un fel de producător, dar fără materie primă. Adică deduc fix canci. În generozitatea sa, statul român mă tratează însă la fel ca pe comerciant. Doar ca primii 24% pe care mi-i ia nu sunt din diferenţa intrare-ieşire de 1 leu, ca în exemplul anterior, ci din valoarea integrală a produsului meu. În valori absolute, statul nu-mi mai ia 24 de bani ci 48 de bani (24% din 2 lei). De ce această discriminare? Habar n-am. E absurd, revoltător, deci perfect românesc.

Vreţi poate un calcul – grosier, inexact, dar relevant pe acest al doilea caz? Here we go! Desenez un logo şi-l vând clientului cu 100 de lei. Din momentul în care am emis factura, au plecat 24 lei la stat, rămân 76. Impozit pe profit 16% înseamnă că rămân cu ceva peste 60 de lei (sau impozit pe venit 3%, care înseamnă că rămân cu aprox. 73 de lei). Apoi guess what: nu doar comerciantul, dar şi web-designer-ul poartă chiloţi, nici lui nu-i plac adierile. Îmi trebuie deci banii pe persoana fizică, căci firma nu poartă chiloţi. Îi scot ca dividente (-16%) şi rămân cu ceva peste 55 de lei. Îmi iau chiloţii, care au în preţ 24% TVA. Cumpăr deci, efectiv, marfă în valoare de vreo 40 de lei.

…?!

Bine, mai este varianta în care mă auto-angajez, iar la 1000 de lei băgaţi în buzunar dau vreo 700 statului. Din fericire însă, nu-s nici prost, nici masochist.

În lumina celor mai sus povestite, întreb şi eu ca prostul (întrebările sunt deocamdată tax free): eu ce primesc de la statul roman după această minuţioasă belire? (să mă iertaţi, rogu-vă, de vulgaritate, dar e cel mai bun descriptor)

Primesc un învăţământ de calitate pentru copilul meu? Spitale unde baremi să nu-mi fie teamă că mor cu zile? Autostrăzi? Căi ferate unde să nu-mi crească barba în compartiment meditând la întrebări precum “de ce mama zmeilor costa biletul de tren cât juma’ de bilet de avion sau cât echivalentul combustibilului pentru o maşină pe aceeaşi distanţă”? Îmi poate da cineva un singur exemplu de serviciu pe care statul român îl presteaza foarte bine, bine sau măcar decent cetăţeanului contribuabil?

Între mine, ca om şi statul român mă aştept să existe o relaţie în care fiecare dintre părţi cere şi primeşte într-un raport cât de cât echitabil. În România nu se întâmplă. Iar când tu, stat român, îmi pui ţeava legii la tâmplă şi-mi iei atât de mult, în condiţiile în care îmi oferi atât de puţin, nu pot să mă simt altfel decât tâlharit. Nu furat, ci TÂLHĂRIT, după cum atât de frumos o defineşte Codul Penal:

TÂLHĂRIA – Infracțiune prevăzută de art. 211 din Codul penal care constă în furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.

… deschizi apoi televizorul, unde afli despre un nou caz de sifonare a banului public…

Anunțuri
Ce şi cât îţi ia statul dintr-o pereche de chiloţi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s