Se întamplă, arareori dar se întamplă, ca în iureşul vieţii de locuitor al secolului XXI să te împiedici şi să cazi pe gânduri. Să priveşti în tine, să-ţi interoghezi memoria cu insistenţa unui zelot al lui Torquemada şi să-ţi smulgi un adevăr care te pironeşte în groapa gândurilor în care tocmai ai căzut.
Cuminte, între îngeri, arhangheli şi sfinţi părinţi, l-am găsit pe omul căruia n-am a-i reproşa nimic.
Prea târziu pentru vorbe, inutilă privirea plină de recunoştinţă. Tardiv doar, o mână la un chipiu imaginar şi un salut: “Să trăieşti, general al oştilor copilăriei mele!”.
Filed under: Personale
