Chestii, socoteli…

Despre viata si vietuitoare

De la “average Joe” la “G.I. Joe”. Si inapoi, daca se mai poate…

Povestea o gasiti in forma scurta aici si integral aici.

E un fotoreportaj cu scurte note explicative care m-a miscat. Nu prin spectaculosul ei ci tocmai prin banalitate, dar o banalitate care te tine incordat, te face sa speri cu infrigurare ca urmatoarea fotografie dezvaluita de butonul de scroll al mouse-ului nu-ti va arata o femeie plangand sau o masa de autopsie.

E povestea unui tanar american care decide sa se inroleze. “He wasn’t in it for the money. He was only in it for God and country.” And a bit of common heroism, as adauga eu. Cam infantil, cam teenage-like, nu? Asa zic si eu.

Punctul terminus al povestii arunca personajul in extrema cealalta: “Newlyweds Ian and Devin settle in at the apartment with their new dog, Kyra, eager to start their lives together. “Everyone gets counseled in Iraq that life is not going to be like your fantasy when you get back home,” Ian said. “Well, I’m checking this off my fantasy list.”

Dincolo de reteta jurnalismului de succes american usor identificabila pe tot parcursul povestii, ramane realitatea trista a unui tanar care s-a maturizat in cel mai crunt mod cu putinta: in razboi.

N-am pretentia ca stiu ce-i razboiul. Nici nu cred ca-mi pot imagina situatia in care “the killing is the job to do”. Am ca reper doar povestile bunicului meu, veteran al celui de-al doilea Razboi Mondial si prizonier de razboi. E cum zic americanii: “ain’t pretty at all”.

Detest razboiul, conflictul armat, oricat de nobila i-ar fi cauza. Povestea lui Ian m-a facut insa sa inteleg ca drama nu e unilaterala. Nu e vorba doar de “victimele colaterale” din Irak, Afganistan, Georgia, Pakistan etc etc. Nici de soldatii lor. Drama e in ambele tabere si nimic nu ma poate convinge ca Ian e responsabil pentru prezenta lui in Irak. Nici chiar daca s-a adus acolo “for God and country”.

E un lucru banal ce spun – sau mai bine zis banalizat: razboiul inseamna nimicirea adversarului. Ucidere. Anihilare. Adica avem oameni cum sunt fratele tau, mama ta, iubitul tau, varul tau, vecina ta care mor. Adica dispar, brusc si violent din viata ta, din micro-universul tau. Definitiv! E adevarat, cand care moare ti-e apropiat cantitatea devine irelevanta: pentru o mama nu creed ca e vreo diferenta daca-si ingroapa 2 sau 3 sau 5 copii. Mintea umana pur si simplu nu e proiectata pentru a concepe o asa enormitate.

Ei bine, acelasi lucru se intampla cu razboiul, dar la oun nivel macro.

E incredibil cum avem procese super-mediatizate pentru criminali in serie care au la activ 5, 10 sau 50 de victime. Cum ne oripilam, cum se zbantuie deodata, isteric, umanitatea in inimile noastre. Dar e si mai greu de inteles cum, tot noi, privim linistiti o stire care ne spune ca, in orasul N, s-au inregistrat (tot reflexivul, bata-l vina) “ciocniri violente” intre “trupele insurgente” si fortele americane/de pace/guvernamentale soldate cu X morti si Y raniti. Nu clipim indiferent de valoarea pe care o ia X. Eventual, daca trece de 100, ni se aprinde, ca unor cetateni bine educati ce sunteti, beculetul rosu al alarmei de genocid.

Uitati Afganistan sau Irak. S-a intamplat langa noi, la cateva ore de mers cu masina, in Kosovo, in Muntenegru, in Bosnia si Hertegovina, in Croatia. Ne-a pasat? Nu. De ce? Habar n-am.

Exista un citat care raspunde, cred, la intrebarile de mai sus: “Science has made us gods even before we are worthy of being men”. (Jean Rostand) As simple as it is…

Filed under: Diverse

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: