Reproduc mai jos un text al carui continut mi-l asum ca proprie opinie. Acest text a fost drastic sanctionat de dl. Gheorghe TEODORESCU, presedinte al INSOMAR, care l-a notat cu 5, in calitatea sa de profesor la catedra unui anume master. Motivul: sunt “superstitii neacademice”. Daca aveti rabdare sa-l cititi integral, as aprecia parerea voastra.
Credibilitatea sondajelor de opinie
Dicţionarul Explicativ Român ne învaţă că un sondaj de opinie este “o anchetă care urmăreşte cunoaşterea părerilor oamenilor în diferite probleme”. Evident, folosind metode de investigare sociologică “omologate” din punct de vedere ştiinţific şi în condiţiile unei marje de eroare declarate şi asumate.
Ne vom referi în acest material la un caz particular al speciei, şi anume sondajul de opinie electoral.
Din experienţa vieţii publice româneşti post-decembriste ştim că, în cazul sondajului de opinie electoral, definiţia oferită de DEX trebuie extinsă. Astfel, noua definiţie ar suna astfel:
“Un sondaj de opinie electoral este o anchetă care urmăreşte cunoaşterea părerilor oamenilor în diferite probleme şi, ulterior, modificarea acestor păreri prin interpretarea subiectivă a tocmai rezultatelor sondajului”.
Miza sondajelor de opinie electorale e mare, dintr-un motiv simplu: tendinţa fiinţei umane de a-şi alinia opinia la majoritate. Din punct de vedere sociologic, în România este vizibilă o particularizare interesantă a conceptului. Pentru a înţelege miza reală a unui sondaj de opinie electoral -şi, implicit, tentaţia manipulării prin interpretarea rezultatelor- deschidem o scutră paranteză explicativă pe tema particularizării amintite.
Astfel, România post-comunistă cunoaşte o nuanţare specifică a tendinţe de aliniere la majoritate, pe cât de anecdotică, pe atât de gravă. Sistemul totalitar a creat oamenilor reflexul de a percepe autoritatea drept o entitate ostilă, ameninţătoare, omnipotentă şi omniprezentă. Generaţiile care s-au maturizat în timpul comunismului, în special persoanele care au trăit activ din punct de vedere social anii ‘80 răspund şi acum la acest reflex. Cu cât mai slab este nivelul de educaţie al persoanei, cu atât reflexul este mai puternic.
Este celebră şi anecdoctică radiografia alegătorului român realizată de Academia Caţavencu în anii ‘90. Într-unul din interviurile seriei, un bătrân de la ţară este întrebat: “Şi matale, bade, cu cine o să votezi?”. Răspunsul vine năucitor: “Cu Ion Iliescu, nu e el preşedintele?”.
Dovada constantă a perpetuării acestui reflex este constanţa cu care, în mediul rural, se folosesc mesaje mobilizatoare de tipul “Noi votăm cu X”.
Revenind la tema dată, ne punem firesc două întrebări: de ce ar fi şi de ce nu ar fi credibil un sondaj de opinie?
Răspunsul la prima întrebare e simplu: pentru ca realizarea şi interpretarea sondajelor de opinie, electorale sau nu, se bazeaza pe unelte şi metode de măsurare sociologică. Evident, din punctul de vedere al exactităţii, gradul de obiectivitate sau, altfel spus, cantitatea şi calitatea adevărului este la fel de discutabilă ca sociologia însăşi. Nu vorbim de o ştiinţă a concretului, ci de aproximari reglate prin varii mecanisme de autocontrol.
Răspunsul la a doua întrebare e mult mai complex, din cel puţin două motive.
În primul rând pentru că trăim într-o societate hiper-manihesistă din punctul de vedere al percepţiei asupra clasei politice. Spun hiper-maniheistă pentru că nici măcar nu mai e vorba de “alb” şi “negru”. Politica şi politicienii sunt absolut unanim de un “negru” absolut, obsidian, dar şi foarte comod în acelaşi timp. Numeroase sunt reportajele din peisajul publicistic românesc în care individul intervievat afirmă, paroxistic cuprins de flama pasiunii, că “ţara nu merge pentru ca toţi politicienii fură”. Partea amuzantă este că fronda efervescentă a intervievatului se manifestă de foarte multe ori în timpul zilei, în timpul aşa numitelor “ore de program”, iar omul nostru se revoltă de la masa birtului, din parc sau din miezul altor întreprinderi personale, de obicei plăcute şi nelucrative. Nu am auzit niciodată un astfel de om afirmând ca, poate, “ţara nu merge” şi pentru oameni ca el nu muncesc suficient de mult si, mai ales, suficient de bine.
În al doilea rând, răspunsul la a doua întrebare e mult mai complex pentru că sondajele de opinie sunt totuşi un produs comercial, realizat la comanda unei entitaţi plătitoare – de obicei, un partid politic sau o instituţie mass-media. Având în vedere miza sondajelor de opinie electorale, explicată în paranteza de mai sus, înţelegem cât de mare este tentaţia entităţii care a comandat sondajul nu doar de a afla răspunsuri obiective, dar şi de a propaga mai departe doar acele concluzii convenabile care s-o ridice la rangul de majoritate (în sensul explicat anterior) şi, implicit, să-i atragă mai multe voturi.
Pornind de la această premiză, ajungem la întrebarea “cum?”, iar posibilităţile sunt nelimitate. Vom încerca să enumerăm în continuare câteva presupuse modalităţi de manipulare a rezultatelor unui sondaj de opinie electoral.
Înainte însă, o ultimă şi necesară paranteză se impune.
Mai noi, analiştii politici operează cu un nou instrument: “trend-ul” sau tendinţa. Este probabil răspunsul, antidotul natural al opiniei publice educate la încercările de manipulare a percepţiei sale. Trend-ul sau tendinţa pune pe planul secund importanţa măsurătorilor cantitative raportate de un anumit sondaj de opinie electoral. În schimb, pune accentul pe urmărirea şi compararea unui indicator anume (popularitatea unui om politic, de exemplu) în mai multe sondaje de opinie. Aparent, În opinia mea personală nu avem de-a face decât cu un alt nivel de manipulare, cu o minciună mult mai bine ticluită.
Aşadar, cum putem manipula rezultatele, prezumtiv oneste, ale unui sondaj electoral?
1. Manipularea prin marja de eroare (+/- 3%), care dusă la extrem poate însemna un decalaj de 6 procente. Exemplu: candidatul A la alegerile X are în cifre reale 23 de procente, iar candidatul B, la aceleaşi alegeri, are 16%. Manipulând marja de eroare putem publica un rezultat de A: 20% şi B: 19%, adică o “minciună adevărată”, scutită pe deasupra de disconfortul deontologiei pătate, în cazul instituţiei operator de sondaj.
2. Manipularea prin momentul ales pentru efectuarea sondajelor
Cel mai recent exemplu este sondajul de opinie care a readus PRM sau mai bine zis tandemul Vadim Tudor – George Becali peste pragul de 5%. Întâmplător sau nu, studiul a fost realizat în perioada arestării omului de afaceri din Pipera, fapt care l-a adus în prim planul media şi a provocat compasiunea opiniei publice. O banală analiză a mass-media în perioada respectivă va arăta ca George Becali a fost, de departe, cel mai mediatizat personaj in perioada respectivă. Mai mult, povestea lui era oglinda nemulţumirii faţă de Justiţie, adânc înrădăcinată în mentalul colectiv românesc.
3. Manipulare prin publicarea selectivă a rezultatelor
Nu e nici o subtilitate aici. Stă strict în puterea celui care a comandat sondajul să publice integral sau parţial rezultatele acestuia. Presupunem că partidele politice, pentru o maximă eficientizare în cheltuirea resurselor, comandă de fapt 2 sondaje într-unul singur: unul real, de uz intern şi un al doilea pentru publicare.
4. Manipularea prin inconsistenţa întrebărilor
Exemplul clasic e exploatarea diferenţei dintre a avea o opţiune de vot şi a-ţi exercita această opţiune.
5. Manipularea după sistemul “omul potrivit la locul nepotrivit”
Puterea exemplului este dată în acest caz de domnul Sorin Oprescu: un personaj politic cu o bună popularitate în rândul clasei politice, dar mult mai puţin popular în calitate de candidat la Preşedinţia României.
Dacă se vrea împingerea în sus a popularităţii domnului Oprescu, întrebarea va fi formulată astfel: “Care este omul politic în care aveţi cea mai mare încredere?”. Sunt enunţate ca variante de răspuns exact acei oameni politici despre care opinia publică ştie deja că vor candida la alegerile pentru Cotroceni.
Dacă se vrea împingerea în jos a popularităţii domnului Oprescu, întrebarea va fi formulată astfel: “Cine credeţi că este cel mai potrivit pentru funcţia de Preşedinte al României?” Folosirea aceloraşi variante de răspuns, dar într-un alt context creat de întrebare va modifica semnificativ răspunsurile.
Atunci, sunt credibile sau nu sondajele de opinie electorale?
Rigoarea analizei ştiinţifice ne impune să nu tragem concluzii în absenţa dovezilor. În toată istoria post-decembristă a României nu a existat nici un singur caz, documentat, care să demonstreze dincolo de orice dubiu manipularea sau falsificarea rezultatelor unui astfel de sondaj. De ce nu s-ar aplica şi aici principiul juridic al prezumţiei de nevinovăţie?
Atât timp cât nu devin INcredibile, sondajele de opinie electorale sunt şi vor fi încă credibile pentru români. Relevanţa şi importanţa lor scade însă de la zi, direct proporţional cu numărul în continuare crescător de români care îşi exprimă manifest indiferenţa faţă de politică.
Editorialul se numeste sugestiv 
Si-au dat cu parerea lor: